Indemnizaţia pentru copil şi deducerea personală

Date:

deducereDeducerea personală reprezintă o facilitate fiscală acordată de stat salariaţilor, care se traduce printr-un câştig de câteva zeci de lei lunar.
Astfel, pot obţine deducere personală românii cu contracte individuale de muncă, care realizează venituri brute mai mici de 3.000 de lei. Practic, în funcţie de nivelul venitului şi de numărul persoanelor aflate în întreţinerea salariatului, acestea vor plăti impozit pentru o sumă mai mică din salariu.
Există două modalităţi de calcul a deducerii personale. Pentru un venit brut mai mic sau egal cu 1.000 de lei se acordă deduceri personale fixe astfel: 250 de lei pentru salariaţii care nu au persoane în întreţinere; 350 de lei pentru salariaţii care au o persoană în întreţinere; nivelul creşte cu câte 100 de lei pentru fiecare persoană în plus în întreţinere, până la patru persoane. Pentru un venit brut cuprins între 1.001 lei şi 3.000 lei inclusiv, valoarea deducerii se calculează după formulele următoare: 250 x [1-(venit brut lunar-1.000)/2.000] pentru salariaţii care nu au persoane în întreţinere; 350 x [1-(venit brut lunar-1.000)/2.000] pentru salariaţii care au o persoana în întreţinere; 450 x [1-(venit brut lunar-1.000)/2.000] pentru salariaţii care au 2 persoane în întreţinere; 550 x[1-(venit brut lunar-1.000)/2.000] pentru salariaţii care au 3 persoane în întreţinere; 650 x [1-(venit brut lunar-1.000)/2.000] pentru salariaţii care au 4 persoane în întreţinere.
Astfel, pentru un venit brut de 1.001 de lei şi patru persoane în întreţinere, deducerea personală este de aproape 650 de lei, iar câştigul salariatului este de 16% din această sumă (impozitul pe venit), respectiv aproximativ 104 lei.
Persoanele în întreţinere pot fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele salariatului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, care pot avea sau nu domiciliu comun cu salariatul în a cărui întreţinere se află şi ale căror venituri nu depăşesc 250 lei lunar.
Un salariat va primi deducerea pentru cel mult patru persoane aflate în întreţinerea lui. Copiii minori sunt consideraţi întreţinuţi indiferent de suma veniturilor pe care le pot realiza.
Pentru a beneficia de deducere personală, salariatul trebuie să depună la angajare o declaraţie prin care îşi exprimă opţiunea de a avea funcţia de bază la acel angajator sau nu (deducerea se acordă de către un singur angajator). În continuare, angajatorului îi revine obligaţia de a stabili persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului, pe baza documentelor justificative prezentate de acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...