ROBERT POPESCU, INVITAT LA PROGRAMUL DE PREGĂTIRE INDIVIDUALE

Date:

Programul de antrenamente individuale demarat anul trecut de Federaţia Română de Baschet continuă şi în acest sezon la Arena de Baschet din Bucureşti (Bulevardul Basarabia 39 – sediul FRB).
Practic, tinerii baschetbalişti legitimaţi la cluburi din Bucureşti şi din apropiere, beneficiază de şedinţe gratuite de pregătire individuală cu opt antrenori colaboratori ai Federaţiei Române de Baschet: Nedeljko Lazic – fost câştigător al Euroligii feminine din postura de antrenor secund în 2003 (cu UMMC Ekaterinburg) şi 2007 (cu Spartak Moscova) şi antrenor al naţionalei feminine U18 a României în această vară, Slobodan Petrovski, Slobodan Kalinic, Alexandru Ardelean, Alin Saftel, Bogdan Stăncuţ, Alexandra Orbeanu şi Paula Nica.
Un exemplu pentru cluburile de juniori din ţară
Pe lângă dezvoltarea individuală a fiecărui tânăr jucator, programul are şi alte obiective. „Este un program în care credem foarte mult şi sperăm că şi cluburile să înţeleagă cât de importante sunt antrenamentele de individualizare. în pregătirea baschetbalistică există o interdependenţă majoră între antrenamentele colective şi cele individuale. Aici, în Bucureşti, am reuşit să iniţiem acest program şi să punem la dispoziţia tinerilor talentaţi un program flexibil de antrenamente (dimineaţa sau după-amiaza) cu tehnicieni specializaţi, într-o sală modernă, conformă cu normele FIBA. Ştim cu toâii câte cluburi au probleme fiindcă nu găsesc săli adecvate. Noi le asigurăm copiilor ocazia să se antreneze într-o arenă dedicată exclusiv baschetului, să beneficieze de vestiare cu tot confortul, precum şi de diverse materiale tehnice şi aparate dedicate pregătirii individuale. Ideal ar fi ca şi cluburile din ţară să ia acest exemplu şi să vină în întâmpinarea tinerilor baschetbalişti cu demararea unor astfel de programe de individualizare, strict necesare, din punctul nostru de vedere, pentru dezvoltarea tinerilor baschetbalişti”, precizează Claudiu Fometescu, antrenor federal în cadrul FR Baschet.
Antrenorii de la cluburile unde sunt legitimaţi sportivii -invitaţi la antrenamentele de individualizare
Acelaşi Claudiu Fometescu face un apel către părinţii sportivilor, precum şi către antrenorii de la echipele de club unde tinerii sunt legitimaţi: „Am vaga senzaţie că demersul nostru a fost oarecum greşit de unii antrenori de la cluburi sau de către unii dintre părinţii sportivilor. Nu vrem să răpim munca niciunui antrenor sau să perturbam programul şcolar al copiilor care participă la acest program de individualizare. De aceea ne-am străduit să găsim soluţii pentru programarea antrenamentelor în funcţie de orarul elevilor. Susţinem necondiţionat participarea sportivilor la cursurile şcolare, educaţia fiind extrem de importantă în dezvoltarea oricui. De asemenea, nu dorim să perturbăm antrenamentele colective, de la cluburi, ci vrem să aducem un plus de valoare individuală pentru fiecare sportiv, practic ajutăm cluburile în pregătirea pentru performanţă. Eu cred foarte mult în colaborarea dintre antrenori, de aceea invităm orice antrenor de club să vină la şedinţele de individualizare organizate de noi, să îşi urmărească elevii de la club, să discute cu tehnicienii noştri, să urmarească metodele de pregătire, să înţeleagă necesitatea acestor antrenamente de individualizare. Vreau ca toată lumea să ştie că suntem 100% transparenţi şi deschişi şi nu ne dorim decât să punem umărul la dezvoltarea unor baschetbalişti talentaţi, pe care echipa naţională să se poată baza în viitor”.
Sportivii invitaţi în program şi programul de antrenamente
La şedinţele de antrenamente individuale au fost invitaţi să participe sportivi din zona Bucureştiului, pe care Federaţia Română de Baschet i-a observat şi monitorizat fie în cadrul programului „PerformBaschet”, fie la loturile naţionale de juniori. „Urmărim atent şi campionatele naţionale de juniori şi, dacă vom sesiza tineri talentaţi, îi vom invita la antrenamentele de individualizare. Una peste alta, suntem deschişi la a primi la antrenamente şi alţi sportivi, pe care noi nu i-am invitat, pentru a le face o evaluare”, precizează Claudiu Fometescu.
în acest sezon, în programul de individualizare dezvoltat de Federaţia Română de Baschet au fost invitaţi următorii sportivi:
MASCULIN Generaţia 2005
1. Alex Morosanu (ACS Dan Dacian)
2. Vladimir Sparlac (ACS Dan Dacian)
3. Alex Costea (CS Otopeni)
4. David Banica (CS Otopeni) 5.Sasa Son (CS Otopeni)
6. Paul Bobirc (Pro Basketball Group)
7. Grigorescu Andrei (ABC Leii)
8. Carstoiu Andrei (Lumina Wolves) 9.Iacob Andrei (Lumina Wolves) 10.Anghel David (CN Aurel Vlaicu) II.Stancoiu Bogdan (Pro Basketball Group)
12. Alexandru Parjolescu (CS Dinamo
CSS 6)
13. Craciun Alexandru (Sevlar Ploiesti)
14. Boltaru Alexandru (CS Otopeni)
15. Victor Petrescu (CS Dinamo CSS 6)
Generaţia 2004
1. Vlad Cozea (CS Dinamo CSS 6)
2. Alex Luca (BC Slam)
3. Radu David (Laguna) 4.Ianis Paduraru (Stiinta)
5. Andrei Panait (CS Otopeni)
6. Nicholas Son (CS Otopeni) 7.Stefan Ionescu (ABC Leii)
8. Edward Mirea (Laguna)
9. Mocanu Leonard (Laguna)
10. Popescu Robert (CSS Targoviste)
11. David Grigoriu (Stiinta) Generaţiile 2002-2003
1. Matei Dumitrescu (Lumina Wolves)
2. David Oprea (Stiinta)
3. Robert Licurici (Stiinta)
4. Dragos Badalau (CN Aurel Vlaicu)
5. Marian Cochela (Stiinta) 6.Ivan Tiberiu (Sevlar Ploiesti)
7. Geangu Iulian (Sevlar Ploiesti)
8. Grigore Teodor (Sevlar Ploiesti) 9.Stoian Calin (Lumina Wolves) 10.Octavian Ilie (Stiinta)
11. David Neacsu (Stiinta)
12. David Vaida (Agronomia)
FEMININ
Generaţiile 2003-2005
1. Mara Iftene (CSS 4)
2. Alexia Doba (CSS 4)
3. Irina Ghinea (CSS 4)
4. Alexandra Gheorghe (ACS Champions)
5. Daria Brasoveanu (ACS Champions)
6. Alexandra Voicu (ACS Champions)
7. Meira Dragusin (ACS Champions)
8. Alessia Raiciu (CS Olimpia)
9. Stephanie Duna (CS Olimpia)
10. Maria Stanescu (CS Olimpia)
11. Alexandra Salupa (Admar)
12. Olivia Tamaniuc (Admar)
13. Alexia Vlad Neagu (ACS Champions)
Programul antrenamentelor este urmatorul:
Generaţia 2005 (masculin)
Luni: 7.00-9.00, 14.30-16.00
Miercuri: 7.00-9.00
Vineri: 7.00-9.00, 14.30-16.00
Generaţia 2004 (masculin)
Luni: 14.30-16.00
Marti: 9.00-10.30
Miercuri: 9.00-10.30
Vineri: 9.00-10.30, 14.30-16.00
Generaţiile 2002-2003 (masculin)
Marti: 7.30-9.00
Joi: 7.30-9.00
Generaţiile 2003-2005 (feminin)
Luni: 7.30-9.00
Marti: 14.30-16.00 Miercuri: 7.30-9.00 Joi: 14.30-16.00
întâlnire cu părinţii şi reprezentanţii cluburilor, programată la sediul FR Baschet
Federaţia Română de Baschet îşi propune un dialog deschis cu părinţii sportivilor, dar şi cu antrenorii sau conducătorii cluburilor de juniori unde sunt legitimaţi sportivii invitaţi la antrenamentele de individualizare, pentru o prezentare completă a programului, precum şi pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru ca tinerii sportivi să beneficieze de cele mai bune condiţii de pregătire. „Vom anunţa curând data când ne propunem să ne întâlnim cu părinţii şi antrenorii. Sperăm sincer într-un dialog onest, constructiv, în care atât noi, cât şi părinţii şi cluburile, să îşi expună punctul de vedere. Pentru că toţi ne dorim ce e mai bine pentru talentaţii noştri baschet-balişti”, a conchis antrenorul federal Claudiu Fometescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...