HĂITUIALA BEŢIVILOR

Imediat ce s-a-ntors din Maroc, prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan l-a pus să mănânce jar pe Abdullah Gul, preşedintele Turciei. De parcă i s-ar fi injectat energizante-n vene, Abdullah Gul a promulgat, c-o viteză demnă de faimosul Bip-Bip, cea mai controversată, de fapt, urâtă lege, cea a restrângerii consumului, vânzării de alcool, inclusiv publicităţii destinate băuturilor alcoolice. Drept răspuns, imediat după promulgarea legii, în semn de refuz, cei ce protestau de douăsprezece zile împotriva lui Erdogan au ieşit în stradă bând, în văzul tuturor, alcool.
Votată pe 24 mai, mai repede decât decolează un avion, promulgată la presiunile lui Erdogan, pe 10 iunie, pentru a dovedi că el este cel mai tare, această lege propusă Parlamentului turc de către Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP) este justificată de Erdogan prin faptul că se doreşte protejarea sănătăţii poporului. Mai clar, această lege nu le interzice practic turcilor să se facă mangă. Prin ea este interzisă vânzarea de băuturi alcoolice între ora 22:00 seara şi 06:00 dimineaţa, în apropierea şcolilor şi moscheelor. De asemenea, legea obligă producătorii şi vânzătorii de băuturi alcoolice să tipărească pe etichete şi mesaje despre pericolul pe care-l reprezintă consumul de alcool.
Purificare culturală
Dar noutatea acestei legi, de fapt exagerarea împinsă dincolo de limitele delirului populist, deoarece cine pozează în politicianul îngrijorat de sănătatea turcilor, are şanse, aşa se crede, să fie la anu’ ales preşedinte al ţării (şi atunci să te ţii, cu Erdogan preşedintele ce va dezalcooliza forţat-legal pe turci), deci noutatea acestei legi este că se interzice sponsorizarea tuturor evenimentelor, inclusiv cele sportive, mai ales sportive, de către producătorii şi vânzătorii, comercianţii de băuturi alcoolice. De asemenea, se interzice prezentarea în filme a secvenţelor ce incită la consumul de alcool. Acelaşi lucru este valabil pentru seriale şi clipuri video. Mai mult chiar, în cinematografe nu vor mai rula filmele cu momente în care se consumă alcool. Dacă cineva calcă pe bec, i se suspendă licenţa. Dar, ţineţi-vă bine: cei prinşi conducând în stare de ebrietate, cu o alcoolemie ce va depăşi 0,05%, vor primi o amendă de 700 de lire turceşti, în plus permisul de conducere va fi suspendat şase luni. Dacă alcoolemia depăşeşte 0,1%, şoferul turc va face doi ai de pârnaie, cu executare. Tocmai pentru a le demonstra manifestanţilor că tot el este mare şi tare, Erdogan a făcut presiuni, de cum a venit, asupra preşedintelui statului să promulge legea, chiar dacă opoziţia laică l-a acuzat că doreşte islamizarea masivă a ţării, vrând să mai şi controleze viaţa particulară a turcilor. De fapt, disputa referitoare la consumul de alcool are şi un substrat naţionalist electoral, ea fiind declanşată chiar de către Erdogan, încă de la sfârşitul lunii aprilie, când, de parcă ar fi fost lovit de dambla, a ţipat, acuzând pe fondatorii Turciei laice, inclusiv pe conducătorul lor, Mustafa Kemal Ataturk, că au făcut din Turcia o mare consumatoare de bere, transformând-o în băutură naţională ce a-nlocuit-o pe cea cu adevărat naţională, ayran-ul, un lichid pe bază de iaurt şi fără alcool. Dacă stai să te gândeşti, la noi, berea a-nlocuit ţuica, ajungându-se pănâ acolo cu renunţarea la demnitatea naţională, încât se prezenta un clip publicitar, unde se parafraza un celebru proverb, spunându-se că „românul este frate cu… berea”, în loc de codru.
Dar delirul antialcoolic al lui Erdogan a depăşit limitele, interzicând consumul de alcool în cafenele şi pe terase, reducând numărul de licenţe şi de terase destinate amatorilor de vin sau de rachiu. Taxele au devenit foarte mari, iar Turkish Airlines, din exces de zel, a interzis consumul de alcool pe unele trasee aeriene. Hăituiala celor ce consumă alcool a ajuns în punctul maxim în micile oraşe din Anatolia: cei ce vor să bea un pahar de vin sau orice altă băutură alcoolică trebuie să se pitească şi, oricât de sigură ar fi ascunzătoarea, tot beau cu noduri, stând cu ochii-n patru să nu fie daţi în… gât, când toarnă pe gât băutura. Deja, din aprilie şi până-n prezent, din diferite motive personale, 80% dintre turci spun că n-au băut alcool şi procentul este-n creştere. Oficial, se spune că-n Turcia consumul mediul de alcool pe cap de locuitor ar fi de 1,5 litri pe an, de zece ori mai puţin ca-n Franţa, de o mie de ori mai puţin ca-n România. Dar, la turci doar Allah ştie care-i adevărul.
Tentativă de armistiţiu
Un pas s-a făcut totuşi: Recep Tayyip Erdogan se va-ntâlni azi cu reprezentanţii protestatarilor. După cum a anunţat Bulent Arinc, vice-prim-ministrul, scopul întâlnirii este să se pună capăt protestelor anti-Ergodan, ce s-au extins în toată ţara, de douăsprezece zile. în mod sigur s-au amestecat în treburile interne ale Turciei, folosind ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului ca paravan, marile puteri precum Franţa sau Statele Unite, care şi-au prezentat public îngrijorarea să nu fie reprimaţi, închişi, în mod brutal, protestatarii. Dar Erdogan, prin gura lui Arinc, a lansat un advertis-ment ce dă de gândit: de acum încolo, manifestările ilegale nu vor mai fi tolerate în Turcia şi, deoarece se doreşte un stat de drept, într-un asemenea stat cei ce declanşează proteste ilegale vor plăti conform legii. Desigur, te-ntrebi cine va stabili criteriile legale pentru a decreta o manifestare, un protest ca fiind ilegal. Desigur, Erdogan şi ai lui. Referitor la proiectele urbanistice de modificare a parcului Gezi şi pieţei Taksim, Arinc a declarat că, deocamdată, totul este suspendat, culmea băşcăliei juridice, conform…
legii.
Dar cine se tot opune de doisprezece zile lui? Cei mai îndârjiţi sunt aleviţii, deoarece nu mai au ce pierde. Numeroşi pe vremuri, din cauza masacrelor repetate de islamişitii conservatori, de-a lungul timpului, au ajuns cam la 10 – 15 milioane, în Turcia. Aleviţii au protestat masiv în oraşele unde mai trăiesc încă: Ankara, Izmir, Tunceli, Mersin. Din cauza cultului lor musulman foarte original: nu fac pelerinaje, nu postesc, nu au restricţii alimentare, culinare, se pot căsători cu femei şi de altă religie, de-a lungul timpului au ajuns să nu mai fie agreaţi de Stat, preponderent sunnit. Aleviţii se consideră foarte persecutaţi deoarece credinţa lor nu este recunoscută oficial, nici cervenele lor, case de rugăciune. De asemenea, la fel ca ceilalţi musulmani, sunt obligaţi, mai mult forţaţi să participe la lecţiile obligatorii de educaţie religioasă. Teama aleviţilor faţă de putere este justificată deoarece pe vremea sultanului Selim I, secolul al XV-lea, efectiv au fost masacraţi. Considerându-se că sunt prea numeroşi şi pun în pericol puterea de stat oficială, au mai fost masacraţi de două ori, la Dersim, în 1937, şi Maras, în 1978, iar în 1993, constatându-se că totuşi nu au murit destui, 37 de aleviţi au murit arşi de vii în incendiul declanşat la hotelul Madimak, din Sivas. Particularitatea acestui asasinat în masă constă în faptul că cei 37 erau crema intelectualităţii alevite.
Nostalgicii
Alţi protestatari sunt kemaliştii, formaţi din mica burghezie ce trăieşte cu amintirea nostalgică a lui Mustafa Kemal Atatürk, care, în 1923, a pus bazele statului turc modern. De când AKP-ul lui Erdogan a ajuns la putere, din 2002, kemaliştii au fost puşi pe tuşă, mai mult decât pot răbda. în locul islamiştilor conservatori, kemalişti au declarat că îi preferă la putere pe militari, deoarece, după lovitura de stat din 1980, militarii sunt percepuţi de kemalişi ca păzitorii valorilor laice. Indiferent de anotimp, kemalişii votează doar cu Partidul Republican al Poporului (CHP), fondat de Atatürk. Oraşele unde kemaliştii sunt majoritari sunt: Istanbul, Ankara şi Izmir, plus regiunea egeeană.
Doritoare de revanşă, asemenea kemaliştilor, este şi extrema stângă. Fărâmiţată în zeci de grupuleţe provenite din fostul Partid Comunist Turc (TKP), turcii şi kurzii de stânga au ieşit masiv în stradă, cu diferite lozincii: „revoluţia mondială”, „lupta contra fascismului poliţist”, „jos sistemul neo-liberal”. Oarecum, împreună cu cei de stânga au fost şi membrii sindicatelor DISK şi KESK, deoarece au fost special hăituiţi, sute dintre ei fiind aruncaţi în închisoare, bănuiţi că au legături cu DHKP-C, Partidul Front revoluţionar de eliberare a poporului sau TKP-ML, Partidul comunist turc marxist-leninist, considerate formaţiuni politice teroriste.
Artiştii, de asemenea, şi-au manifestat dezacordul cu Erdogan. Deşi nu sunt aşa de puternic politizaţi ca grupurile mai sus pomenite, artiştii, organizatorii de spectacole, arhitecţii şi mediile culturale, în general, au fraternizat cu protestatarii. Cei mai nemulţumiţi sunt arhitecţii, care nu aprobă planurile de urbanizare ale lui Erdogan, mai ales că unul sintre proiectele urbanistice i-a fost încredinţat ginerelui său. Dar nemulţumirea a fost stârnită de demolarea cinematografului Emek, din cartierul Beyoglu, unul dintre ultimele teatre a căror clădire era construită în vechiul stil arhitectonic. La aceasta se adaugă şi reprimarea brutală, din timpul festivalului filmului de la Istanbul, din martie, a protestului organizat ca răspuns la afirmaţia lui Erdogan că producţiile teatrale prezentate în cadrul teatrelor municipale sunt obscene.
Nu trebuie ignorat nici tineretul care, de cum s-a terminat anul şcolar liceal şi universitar, a venit să protesteze în stradă deoarece este sătul până peste gât de un sistem politic îmbătrânit, paternalist, autoritar care deja a arestat şi chiar condamnat la închisoare elevi de liceu, studenţi, pentru că au protestat. Să nu uităm că 50%, dintre cele 75 de milioane de oameni ce locuiesc în Turcia, au sub 30% de ani, iar majoritatea dintre ei nu se regăseşte nici în rândurile AKP-ului aflat la putere, dar nici în idealurile politice ale opoziţiei.
Deşi sindicatele KESK şi DISK sunt destul de puternice, Erdogan are calul său troian, acesta fiind Memur-Sen, tot un sindicat al funcţionarilor publici, dar foarte legat de interesele AKP-ului. Acum, rămâne să vedem ce se va discuta azi, între Erdogan şi reprezentanţii protestatarilor, deşi e puţin probabil că acesta din urmă va ceda. în legătură cu semiprohibiţia lansată de Erdogan, este de mirare că acesta nu a-nvăţat nimic din cea totală, nord-americană, ce a adus daune importante bugetului de stat. Poate o fi prea pudic să vadă filme americane cu subiecte din respectiva perioadă sau prea conservator ca să citească lucrări de economie despre efectele dezastruoase, frauduloase ale prohibiţiei.