Cu ocazia „Sfântului Andrei”, beneficiarii Centrului de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Gura Ocniţei, au sărbătorit ziua centrului, care poartă cu mândrie numele ocrotitorului neamului românesc ,,cel dintâi chemat”, celebrat în fiecare an în data de 30 noiembrie.
În această zi specială, un sobor de preoţi a realizat un Tedeum de mulţumire, binecuvântând atât Locuinţele Protejate cât şi Centru de Zi ,,Anca”, după care, beneficiarii sprijiniţi de salariaţi, au susţinut un frumos program artistic, apreciat de toţi cei prezenţi.
În încheiere, toate persoanele cu dizabilităţi din cadrul centrului au primit cadouri, cu sprijinul Parohiei Gura Ocniţei, Parohiei Sfântul Nifon Târgovişte, Parohiei Ochiuri, Primăriei Gura Ocniţei şi Primăriei Răzvad.
Centrul de Servicii Comunitare ,,Sfântul Andrei” Gura Ocniţei oferă servicii specializate pentru persoane adulte cu dizabilităţi, în cadrul celor patru locuinţe protejate, cu o capacitate totală de 33 locuri, respectiv găzduire de tip familial în sistem protejat, precum şi asistenţă şi suport pentru asigurarea unei vieţi autonome şi active.
De asemenea, în cadrul Centrului de zi ,,Anca” cu o capacitate de 20 de locuri, sunt furnizateservicii sociale persoanelor adulte cu dizabilităţi din comunitate, precum şi beneficiarilor serviciuluiLocuinţe Protejate (consiliere, recuperare, activităţi de petrecere a timpului liber, activităţi de socializare, etc.).
Sărbătoarea Sfântului Andrei la CSC Sfântul Andrei Gura Ocniţei
Date: