CAMPIONATUL NAŢIONAL DE JUNIORI A1

Date:

sportFAZA INTERJUDEŢEANĂ
GLORIA CORNEŞTI – C.S.S. CÂMPULUNG MUSCEL 1-0 (1-0
DIRECŢIA DE COPII ŞI JUNIORI din cadrul F.R.F. organizează, la fiecare sfârşit de an competiţional, turneele naţionale de juniori A, A1, B, C, D, E etc.
La juniori A1 participă câştigătoarele campionatului de juniori din fiecare judeţ, prezenţa fiind obligatorie.
în această ediţie 2012-2013, laureata judeţului DÂMBOVIŢA, la juniori A1, a fost GLORIA CORNEŞTI. F.R.F. a împerecheat-o cu câştigătoarea juniorilor A1 din judeţul ARGEŞ, C.S.S. CÂMPUNUNG MUSCEL.
Primul joc a fost programat la CORNEŞTI.
înaintea începerii acestor competiţii de juniori,
DEPARTAMENTUL DE COPII ŞI JUNIORI din
cadrul F.R.F. emite un regulament de disputare a acestor jocuri, obligatoriu de aplicat pentru toţi cei ce participă la competiţie.
Printre articolele, precizările acestui regulament se specifică (dar şi în R.O.A.F.) că folosirea juniorilor născuţi în anul 1996 în aceste jocuri se face numai pe baza unei
ADEVERINŢE MEDICALE emise de MEDIC DE MEDICINĂ SPORTIVĂ,
deoarece sunt mai mici şi numai medicul le permite să joace, dacă sunt apţi pentru un efort mai mare.
Se pare că cei din CORNEŞTI nu au avut aceste adeverinţe pentru doi jucători (1996), echipa fiind nevoită să evolueze tot meciul în 9 jucători, deci cu doi mai puţin.
în ciuda faptului că au jucat în 9, GLORIA CORNEŞTI tot a câştigat
partida cu scorul de 1-0, având şanse reale, ca în 11 jucători să reuşească calificarea în turneul semizonal.
Returul este programat duminică, 16 iunie,
la CÂMPULUNG
MUSCEL, de la ora 17:30. Această competiţie, a juniorilor A1, este frumoasă, iar la F.C.M.
TÂRGOVIŞTE a adus
numai satisfacţii când clubul avea şi „satelit” la judeţ. A participat la două competiţii ale acestui turneu final. Să nu uităm că
F.C.M. TÂRGOVIŞTE este VICECAMPIOANA NAŢIONALĂ LA JUNIORI
A1 în anul 2007, pierzând
finala de la SIBIU, la 11 metri, ALIN NIŢĂ
ratând ultimul penalty decisiv. Antrenorul IONEL
PITARU a avut la
dispoziţie următorul lot:
AL. BĂRBOIU, G. CROITOR (portari) – ION DUMITRA, PAUL ANDREI, IONUŢ DUMI-TRAŞCU, CORNEL DINU, BOGDAN MATEI, ADRIAN GÂLDĂU, IONUŢ PETCULESCU, FLORIN LEŢU, ALIN NIŢĂ, RĂZVAN FILIP, MIREL MATEI, CRISTIAN VERDEAŢĂ, BOGDAN VIZITIU, IONUŢ NEAGOE, COSMIN ANTON, NICO-LAE TOMOVICI. Ce
echipă de juniori (dâmboviţeni) avea atunci F.C.M. TÂRGOVIŞTE!
Astăzi, câţiva dintre ei s-au lăsat, deşi erau valori certe de când erau juniori. Aşteptăm de 6 ani ca o altă echipă dâmboviţeană să reuşească performanţa
F.C.M. TÂRGOVIŞTE, a
lui I. PITARU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...