Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CXXXIX)

de Gustave Le Bon_
Mulţimile, influenţate de noile doctrine politice şi economice, sunt formate dintr-un amestec eterogen de arivişti înfocaţi, de fanatici convinşi, de universitari acri, de umanitarişti lacrimogeni şi dintr-o masă imensă de blânzi imbecili care se lasă influenţaţi de toate curentele de idei deoarece mintea lor redusă i-a condamnat pentru totdeauna să fie influenţaţi.
Actualele credinţe: colectivismul, anarhismul, sindicalismul, etc. se bazează doar pe viziunile pe care discipoli lor le au despre viitor. Desigur, aceste viziuni sunt himerice, deoarece nimeni nu poate să ştie cu precizie cum va fi viitorul, dar, cu toate acestea, respectivele viziuni himerice devin puternice mobile ce duc la declanşarea de mişcări sociale.
Îndrăzneala tot mai mare a partidelor revoluţionare are la bază lipsa de curaj a guvernelor al căror umanitarism temător este nefast pentru bunul mers al societăţii.
Nu ne putem face nicio iluzie despre urmările sociale ale slăbiciunii guvernului. În interesanta sa carte, Reflecţii despre violenţă, domnul G. Sorel, apărător de-zabuzat al doctrinelor socialiste, are următoarea părere:
„Factorul cel mai determinant al actualei politici sociale este frica josnică a Guvernului… Nu le-a luat prea mult timp şefilor de sindicate ca să-şi dea seama de acest lucru… Astfel, şefii de sindicate au ajuns să-i înveţe pe muncitori că nu trebuie să ceară să li se facă favoruri, ci dmpotrivă, trebuie sp profite de frica de care dă dovadă burghezia pentru a impune voinţa proletariatului… O politică socială bazată pe frica burgheziei, dispusă mereu să cedeze în faţa ameninţărilor cu manifestări violente, duce până la urmă la ideea că burghezia este condamnată să moară, iar dispariţia sa nu mai este decât o problemă de timp”.
Convinşi că frica pe care o provoacă în rândurile burgheziei este eficientă, socialiştii revoluţionari acceantuează, pe zi ce trece, starea de ameninţare. Putem să ne dăm seama de acest lucru dacă ne uităm pe recentul program al „Federaţiei Socialiste a Senei”:
„Pentru victoria luptei pe care o duce, care nu se va încheia decât în momentul în care sociatatea şi statul capitalist vor dispare, şi pentru a permite proletariatului să ajungă stăpânul materiilor prime şi a mijloacelor de producţie în procesul de cumpărare şi schimb, partidul va recurge la toate mijloacele de acţiune, conform circumstanţelor ce se vor ivi: acţiuni electorale şi parlamentare, acţiuni directe, greve generale şi insurecţia,
Cu aceste gânduri partidul afirmă că ideea colectivistă sau comunistă se va impune printr-o propagandă ce trebuie făcută chiar şi-n locurile uitate de lume, de la ţară, cu scopul de a trezi în toate mediile spiritul de revoltă”.
Desigur, nu are rost să le ceri acestor înverşunaţi adepţi ai controlului societăţii de către stat care vor fi urmările realizării viselor lor. Nu are rost deoarece nu văd destul de departe, în perspectivă şi nu se gândesc decât la cum să distrugă actuala societate. Putem totuşi să ne dăm seama că soarta muncitorului ar fi cu mult mai grea decât este în prezent dacă vreun spirit al răului, cu o lovitură de baghetă, ar face realizabile toate dorinţele revoluţionarilor şi ar modifica sociatarea conform gândurilor ce le trec prin minte.
Puţin le pasă revoluţionarilor de viitorul îndepărtat. Ceea ce-i interesează este să declanşeze, în viitorul apropiat, furia poporului şi, trebuie să recunosc, că le reuşeşte din plin. Dacă socialiştii din parlament îşi imaginează că vor avea de profitat de pe urma furiilor declanşate, se înşeală amarnic şi-şi fac iluzii dacă cred că-i vor putea calma pe anarhişti făcându-le concesii precum trecerea în proprietatea statului a căilor ferate şi aplicarea de impozit pe venit, deoarece, în realitate, aceştia din urmă nici nu sunt preocupaţi de aceste aspecte.
Dacă vedem în ce direcţie se orientează progresiv clasa muncitoare, ne putem da seama că nu ne mai putem permite să ne facem iluzii. Clasa muncitoare se îndreaptă către autorii inutilelor reforme sau către sindicatele revoluţionare care nu le propune altceva decât să distrugă prin violenţă societatea, declanşând războiul civil?
În afară de motivele de ordin economic, ce nu pot fi ignorate, dar pe care nu le voi analiza aici, mai avem şi o altă cauză evidentă ce determină clasa muncitoare să se orienteze după ceea ce îi spun revoluţionarii. Adevărul este că mulţimea nu va ezita să aleagă între un guvern timid, care pleacă capul în faţa tuturor ameninţărilor şi puterea autocrată, solid constituită cum este cea a Confederaţiei Muncii. Din instinct, mulţimea se va îndrepta mereu către autoritatea activă ce are convingeri de nezdruncinat.
Trebuie să recunoaştem, chiar dacă nu ne place, că sindicalismul revoluţionar are o autoritate din ce în ce mai mare în rândul muncitorilor. El conduce clasa muncitoare, înconvoiată sub jugul autorităţii sale, folosind metode pe care ar ezita să le aplice şi cel mai dur dintre tirani.Cu toate că nu vorbesc mult, aceşti stăpâni redutabili ştiu cum să procedeze pentru a se face ascultaţi chiar şi de mulţimile care, la prima vedere, par a fi cele mai indisciplinate. Ei preferă acţiune, în locul discursurilor lungi de te ia somnul. De altfel, ei consideră că discursurile sunt doar o metodă de influenţare pe care o folosesc doar politicienii slabi. Decretele sunt formulate de către un comitet în general anonim, grevele sunt dirijate cu ajutorul sunetului de fluier sau prin ordine transmise de un delegat ce se deplasează cu bicicleta, delegat ce nu dă explicaţii celor pe care-i contactează. Cine nu ascultă, este eliminat fizic de tovarăşii foarte fericiţi să fie bine văzuţi de către conducătorii lor şi apreciaţi pentru zelul de care dau dovadă. Să ne amintim prin ce a trecut contramaistrul din Herserange ce a îndrăznit, după un ordin de expulzare al sindicatului, să se întoarcă să-şi iau hainele de lucru, fiind aproape la un pas să fie omorât în bătaie de ai săi, cu chiu cu vai fiind scos de către jandarmi, din mâinile atacatorilor. Într-o fabrică de ţigări, o muncitoare a avut o soartă asemănătoare, fiind bătută măr fiindcă a avut curajul să sfideze sindicatul şi să accepte un salariu mai mare, oferit de patronat, salariu superior celui cerut de sindicat pentru muncitoare.
Toate ordinele sindicatului sunt executate chiar dacă uneori se sare peste cal.La Hazebrouck, muncitorii au stat mai multe luni în grevă, la ordinul dat de un delegat al sindicatului, deoarece directorii unei ţesătorii au instalat, fără voia sindicatului, utilaje noi, mai performante, în locul celor vechi, de peste zece ani folosite în America. Dacă nu am fi avut cale ferată înainte de 1900, mă îndoiesc că acest lucru ar fi fost posibil acum, în Franţa, dacă luăm în calcul actuala mentalitate a muncitorilor, la care trebuie adăugată şi slăbiciune celor ce ne conduc.
Exemplele pe care le-am dat sunt necesare pentru cei ce mai cred că masle populare sunt capabile să gândească. Superioritatea propagandiştilor Confederaţiei Muncii faţă de actualii guvernanţi constă în faptul că au înţeles foarte bine că masele populare nu gândesc niciodată, supunându-se doar celor ce folosesc forţa, beneficiind de prestigiu.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.