Acum 18 ani, Gloria Iris Corneşti câştiga detaşat campionatul (în luptă cu Petrolul Steaua Târgovişte) şi a susţinut o dublă (tur, retur) pentru barajul de promovare în „C” cu campioana judeţului Argeş, A.S. Costeşti. La Crevedia, Gloria Iris Corneşti a învins cu 3-0, iar în deplasare, cu 3-0. Cu scorul general de 6-1, echipa patronată de Gheorghe Chivu a promovat în Divizia C.
Antrenorii Petre Dragomir şi Dodu Bărbules-cu au condus echipa până aproape de sfârşitul campionatului, când, după un meci câştigat în deplasare cu 4-1, contra echipei Compan Gura Ocniţei, Gheorghe Chivu l-a adus la conducerea echipei pe Petre Butufei.
Din lotul de atunci făceau parte: M. Petre, Aldea (portari), Barbu, Andrei, Nicoară, Dragomir, G. Petre, C. Petre (fundaşi), Godeanu, Haralambie, N. Ghioacă, C. Ion (mijlocaş), Baicu, Obreaşcu, Manta, M. Ghioacă (atacanţi). Preşedinte era Nicu Păuna, iar organizator de competiţii, Titu lonescu. Ultimul a alergat mult să facă o echipă competitivă care să aibă rezultate.
în sezonul următor antrenor a fost adus Marin Olteanu.
într-un meci de Cupa României, pe 15 decembrie 1995, Iris Gloria Corneşti era eliminată de divizionara A, Gloria Bistriţa. Scor 0-1 (Cristea). La meci (disputat pe zăpadă) au asistat peste 2.500 de spectatori. Antrenorii Marian Olteanu şi Dodu Bărbulescu au trimis în teren următoarea garnitură: Adam – Andrei, C. Petre, Barbu, Dragomir – Marina, G. Petre, Haralambie, C. Ion – Nuţă, Godeanu. Rezerve: M. Petre – V. Oprea, Nicoară, G. Dumitru.
Au arbitrat: C. Ene – Al. Ralea, C. Stere (toţi din Bucureşti).
Gloria Iris Corneşti: prima promovare în Divizia C în 1995 A triumfat în faţa campioanei judeţului Argeş
Date: