Peste 1,1 milioane de măşti de protecţie vor fi distribuite medicilor de familie

Date:

Începând cu data de 7 aprilie 2020, un număr de 1.121.800 de măşti chirurgicale cu trei pliuri vor fi distribuite de CNAS către medicii de familie, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate (CAS) cu care aceştia se află în contract.Conform Ordinului 74549/06.04.2020 al Comandantului Acţiunii, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, măştile au fost repartizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) către CNAS pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare de protecţie a personalului din asistenţa medicală primară din întreaga ţară. Echipamentele vor ajunge la casele de asigurări de sănătate cu mijloace de transport asigurate de IGSU, iar distribuţia măştilor către medicii de familie se va face în cel mai scurt timp posibil de la primirea acestora la CAS. Echipamentele care vor ajunge la medicii de familie reprezintă o parte din donaţia de 4.150.000 de măşti chirurgicale pe care SC Dante International SA (eMAG) a direcţionat-o către IGSU, cu scopul de a proteja personalul din structurile vitale pentru funcţionarea statului în această perioadă dificilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa joci la cazino

Inainte de a incepe sa joci sloturi video sau...

Izolații cu vată minerală de calitate: Ghid pentru eficiență și durabilitate

Izolarea termică a locuinței este esențială pentru asigurarea confortului...

ALERTĂ! La temperaturi mari recipientele din plastic elimină o substanță toxică

Perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare...

A DOUA OPERAȚIE PENTRU DÂMBOVIȚEANUL OCTAVIAN POPESCU

În urmă cu două săptămâni, Mihai Stoica, președintele Consiliului...