Dragan Nesic: „Sportul va exista şi după COVID-19, doar că vor fi mari schimbări”

Date:

Dragan Nesic a condus echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte în sezonul încheiat abrupt de către federaţia română de resort. Aflat la Dobrich, în Bulgaria, locul în care tehnicianul sârb locuieşte de mai mulţi ani, acesta ne-a acordat un interviu în exclusivitate, în care a vorbit despre situaţia din voleiul feminin, dar şi cel mondial.

  • Mister, aţi încheiat treaba la Târgovişte mai devreme decât v-aţi fi aşteptat. Ce faceţi acum?
  • Stau cu familia! Tocmai ce am urmărit cursurile online ale fiului meu.
  • Dezamăgit de decizia FRV de a pune punct campionatului din România?
  • Nu, nu… E o decizie în conformitate cu ceea ce se petrece acum în întreaga lume. Competiţiile sportive sunt încheiate, suspendate, îngheţate, cum vreţi să le spuneţi. Asta e situaţia şi trebuie să ne adaptăm. Trebuie să fim realişti şi recunoaştem că în momentul de faţă e aproape imposibil să se mai desfăşoare întreceri sportive. Există totuşi ceva ce nu e uşor de acceptat.
  • Ce anume?
  • Faptul că federaţia a acordat titlul de campioană. Şi alte competiţii din Europa şi din lume s-au încheiat, dar nu s-au dat trofeele. E o situaţie specială, iar oamenii care conduc forurile naţionale trebuie să se adapteze la asta. Sfârşeşti întrecerea, dar nu iei hotărâri care pot afecta echipele. Eu spun că decizia federaţiei din România dezavantajează cele mai multe dintre componentele primei divizii. Pe hârtie, CS Municipal Târgovişte, Dinamo sau Bacău puteau obţine mai mult din acest sezon. Şi atunci ce facem cu ele? Ce explicaţii le oferim?
  • Concret, Dragan Nesic nu consideră că Federaţia Română de Volei a greşit punând punct campionatului, ci atunci când a decis să stabilească ierarhia fără ca toate meciurile să fie disputate.
  • Exact. Ar fi fost un sezon fără câştigătoare sau învinse. În ţările din Vest, nimeni nu a câştigat, nimeni nu a retrogradat. Aşa consider că trebuia să se întâmple şi în România.
  • Bănuiesc că multe dintre jucătoare au fost dezamăgite de acest deznodământ, mai ales că au pierdut bani…
  • Haideţi să vă spun ceva. Suntem într-o perioadă a existenţei noastre când latura financiară trebuie să treacă în plan secundar. Suntem în criză şi toată lumea trebuie să realizeze asta. Personal, eu nu mă pot revolta că nu mi-am primit ultimele salarii. Odată pentru că era nedrept deoarece nu munceam, apoi

pentru că văd cât este de greu în aceste momente. Trăim vremuri neobşnuite şi de aceea avem nevoie să privim lucrurile diferit decât am făcut-o până acum.

  • Nu mi-aţi răspuns la întrebare…
  • Fetele au înţeles pentru că văd ce se petrece la nivel mondial. Sănătatea şi viitorul nostru sunt mai importante decât o rată dintr-un contract. Noi am semnat încheierea înţelegerilor cu CSM Târgovişte pentru că aşa este normal.
  • Vă sperie ce se întâmplă acum cu sportul mondial?
  • Eu m-am născut în timpul unei crize economice în Serbia, am trăit o criză în timpul războiului, continui să trec prin crize sociale şi economice şi cel mai probabil voi muri în timpul unei crize. Situaţia de acum e asemănătoare cu cea din timpul războiului din Serbia, doar că nu se aud exploziile bombelor sau rafalele de mitralieră. Pentru mine nu e greu. Sunt obişnuit.
  • O să urmeze o criză economică în sport?
  • Va urma o criză economică în toate domeniile, dar asta nu înseamnă că ne vom opri să mai facem sport. Sportul va exista şi după COVID-19, doar că vor fi schimbări. În timpul crizei din 2008-2009 eram în Italia şi dintr-odată a început nebunia economică. Oameni rămaşi fără job, contracte diminuate, bani puţini. Ce am făcut? Ne-am adaptat. Un contract de 50.000 de euro ajunsese la 30.000 de euro. Am continuat să ne facem meseria şi am aşteptat ca totul să treacă. Şi a trecut. Aşa va fi şi acum.
  • Vă lipsesc antrenamentele, jocurile?
  • Evident, dar mă bucur de familia mea. Eu i-am transmis domnului primar din Târgovişte că pot rămâne acolo pe toată perioada crizei, chiar dacă sunt departe de familia mea. Dânsul mi-a spus că nu e nevoie şi că pot pleca acasă. La fel mi-a transmis şi preşedintele meu, Cristian Savu. Aşa că am venit în Bulgaria, lângă soţie şi băiat.
  • Ce mesaj le transmiteţi jucătoarelor, colegilor dumneavoastră, dar mai ales fanilor echipei din Târgovişte?
  • Să fim conştienţi de ceea ce se întâmplă şi să nu uităm niciodată ce ni s-a întâmplat. Cu timpul, tot ce se petrece acum va deveni amintire şi mi-ar părea rău să văd că toate astea nu ne-au învăţat nimic. Mi-aş dori ca după ce vom depăşi momentele dificile să fim altfel. Să apreciem mai mult viaţa socială pe care o vom avea, să nu mai mergem pe străzi fără a conştientiza ce se petrece în jurul nostru. Să fim un pic mai respectuoşi cu tot ce ne oferă viaţa şi să realizăm că dacă vom fi mai buni poate Dumnezeu nu ne va mai pedepsi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum să te pregătești pentru venirea pe lume a primului copil

Venirea pe lume a primului copil este un moment...

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...