TESTAREA SORTIVILOR AR PUTEA FI OBLIGATORIE

Date:

Ministrul Tineretului şi Sportului, lonuţ Stroe a vorbit despre una dintre condiţiile obligatorii în cazul unei eventuale reluări a competiţiilor sportive.
Ministrul Sportului susţine că s-a consultat cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi că toţi sportivii vor fi testaţi pentru COVID-19 înaintea intrării în cantonament, însă doar după o relaxare a restricţiilor:
Totul depinde de evoluţia pandemiei de coronavirus. Testarea sportivilor înainte de competiţii sau cantonamente este o măsură gândită pentru viitor, atunci când va fi posibilă şi va fi decisă această redeschidere pentru sport. Evident că nu mai devreme de 15 mai, nu se pune probbma să facem acest lucru prea curând.
Ionuţ Stroe a mai anunţat şi faptul că organizatorii de competiţii şi cluburile vor fi responsabile pentru testare sportivilor, nu Ministerul. Astfel, Federaţiile şi cluburile vor fi nevoite să găsească resurse le financiare pentru a susţine testarea sportivilor. Oficialul e evitat să spună o dată aproximativă pentru o eventuală reluare a întrecerilor sportive.
In momentul de faţă lucrăm împreună cu Ministerul Sănătăţii la aceste scenarii, pregătim un cadru normativ care să poată să descrie clar şi iimpede care sunt regulile care trebuiesc respectate, în condiţiile în care ne va permite. Probabil acest scenariu s-ar putea să coincidă chiar cu ridicarea stării, de pe data de 15 anunţată de preşedintele Iohannis, dar în acest moment exact la acest lucru lucrăm. Nu vreau să ofer niciun fel de perspectivă tempoo-rară pentru că deocamdată nu suntem în această situaţie, ci vorbim mai degrabă despre viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum să te pregătești pentru venirea pe lume a primului copil

Venirea pe lume a primului copil este un moment...

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...