A DEVENIT OFICIAL! LIGA A II-A, CU PLAY-OFF!

Date:

Federaţia Română de Fotbal a oficializat, joi, 14 mai, scenariul câştigător la voturi în videoconferinţa cu reprezentanţii cluburilor din Liga 2, desfăşurată cu o zi în urmă, privind modul de încheiere a actualei ediţii de campionat, 2019/2020. Informaţii despre modul în care se va termina acest sezon au fost prezentate în exclusivitate de Liga2.ro imediat după încheierea şedinţei dintre FRF şi oficialii echipelor.
Joi, Comitetul de Urgenţă al FRF s-a întrunit şi a adoptat planul pentru încheierea acestui sezon de eşalon secund. Acesta nu va fi valabil în situaţia în care Comitetul Executiv al FRF nu îl va aproba, titrează liga2.prosport.ro.
Primele şase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obţinute în 24 de etape înjumătăţite
Astfel, s-a decis ca primele şase cluburi din Liga 2 (UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeş, Petrolul Ploieşti şi Rapid), singurele care au solicitat licenţa pentru participarea în Liga 1, să dispute un play-off cu o singură manşă, constând în cinci etape, cu menţiunea că echipele de pe primele trei poziţii (UTA, CS Mioveni şi Turris) vor disputa trei din cele cinci jocuri pe teren propriu.
Echipele vor porni în play-off-ul cu un număr de puncte înjumătăţit faţă de cum aveau după 24 de etape desfăşurate în acest sezon regulat. Primele două clasate după încheierea celor cinci etape vor promova direct în Liga 1, în timp ce formaţia de pe poziţia a treia va disputa cu joc de baraj cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1, informează liga2.prosport.ro.

Data la care va avea loc tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor play-off-ului nu a fost stabilită până acum, nici modalitatea de desfăşurare a barajului pentru menţinerea / promovarea în Liga 1, dacă va avea loc într-o singură manşă sau două. Totodată, nici datele de disputare ale acestor jocuri nu au fost anunţate.
Cluburilor li s-a transmis în videoconferinţă că etape se vor juca în datele 4 iulie, 11 iulie, 18 iulie, 25 iulie şi 1 august. Barajul va fi în jurul datei de 5 august.
Clasamentul cu care se va intra în play-off-ul Ligii 2, cu punctele înjumătăţite:

  1. UTA Arad 0 0 0 0 0-0 25 pct.
  2. CS Mioveni 0 0 0 0 0-0 36-22 20*
  3. Turris Oltul Turnu Măgurele 0 0 0 0 0-0 20*
  4. Campionii FC Argeş 0 0 0 0 0-0 19
  5. Petrolul Ploieşti 0 0 0 0 0-0 19
  6. Rapid 0 0 0 0 0-0 19*
    Echipele de pe locurile 7-18 nu vor mai juca în acest sezon, iar ultimele trei clasate nu vor retrograda
    Cluburilor clasate pe poziţiile 7-18 în Liga 2 nu vor mai disputa niciun meci în competiţie în actualul sezon, urmând ca niciunul să nu retrogradeze, anunţă liga2.prosport.ro.
    „Federaţia Română de Fotbal şi-a asumat rolul de a lua decizii şi de a adopta măsuri spre binele fotbalului pe termen mediu şi lung. Deciziile au fost luate într-un mod transparent, în urma dialogului cu membrii afiliaţi, aceştia completând şi un chestionar online, astfel încât Federaţia Română de Fotbal a cunoscut în detaliu situaţia fiecărui club şi modul în care a fost afectat de pandemia COVID-19”, a anunţat

FRF printr-un comunicat.
Despre noul format al Ligii 2, din ediţia 2020/2021, FRF nu a comunicat nimic. Practic, în noul sezon ar trebui să participe 23 de cluburi (16 sau 15 din Liga 2, 2 sau 3 din Liga 1 şi 5 din Liga 3). Se aşteaptă, cel mai probabil, să se vadă câte echipe vor dori şi vor putea să participe în Liga 2, ţinând cont de condiţiile solicitate după ieşirea din această pandemie de COVID-19.
Restul clasamentului Ligii 2, ediţia 2019/2020, după 24 de etape, care va fi „îngheţat”:

  1. Metaloglobus Bucureşti 23 10 7 6 28-20 37 pct.
  2. SCM Gloria Buzău 23 9 6 8 35-27 33
  3. Farul Constanţa 23 9 6 8 27-20 33
  4. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 22 9 6 7 30-25 33
  5. ASU Politehnica Timişoara 22 8 8 6 20-12
    32
  6. Dunărea Călăraşi 23 8 7 8 29-30 31
  7. Ripensia Timişoara 23 6 10 7 28-34 28
  8. Universitatea Cluj 23 5 12 6 29-26 27
  9. CSM Reşiţa 22 6 6 10 30-35 24
  10. Concordia Chiajna 22 6 6 10 20-30 24
  11. FK Csikszereda 23 5 7 11 17-33 22
  12. Sportul Snagov** 23 2 3 18 16-59 9
  13. Pandurii Târgu Jiu 23 1 5 17 10-53 8 **Spoortul Snagov a fost exclusă din competiţie şi s-a desfiinţat. Ea nu va mai fi prezentă în Liga 2 în noua ediţie.
    Iată comunicatul FRF privind încheierea ediţie 2019/2020 a Ligii 2:
    „Comitetul de Urgenţă al FRF a validat joi, 14 mai, scenariul dezbătut şi agreat de cluburile participante în Liga 2 prin care competiţia va continua doar pentru cluburile clasate pe primele 6 locuri înaintea întreruperii cauzate de pandemia

COVID-19.
Administraţia FRF a dezbătut împreună cu reprezentanţii cluburilor din eşalonul secund scenariile propuse de Departamentul Competiţii pentru ca sezonul 2019-2020 să fie finalizat.
În cadrul întâlnirii care a avut loc miercuri, prin videoconferinţă, s-au prezentat trei posibile scenarii, iar 15 cluburi au fost în favoarea variantei de a organiza un play-off între primele şase, iar pentru celelalte formaţii sezonul să se termine. Au mai existat două abţineri şi o opţiune pentru scenariul în care toate cele 14 etape ar fi trebuit să se dispute.
Astfel, cele 6 cluburi – singurele care au solicitat licenţa pentru participarea în Liga 1 în sezonul 2020-2021, astfel încât integritatea sportivă să nu aibă de suferit – vor disputa un play-off constând în 5 etape (o singură manşă), cu menţiunea că echipele de pe primele trei poziţii vor disputa 3 din cele 5 jocuri pe teren propriu. Clasamentul va fi actualizat cu rezultatele din aceste ultime 5 runde în urma înjumătăţirii punctelor acumulate până la data de 16 martie 2020.
Echipele clasate pe primele două locuri la finalul play-off-ului vor promova direct în Liga 1, în timp ce formaţia de pe poziţia a treia va disputa cu joc de baraj cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1.
Tragerea la sorţi a play-off-ului care va încheia sezonul 2019-2020 în Liga 2 va fi realizată de Departamentul Competiţii al FRF la o dată ce va fi anunţată ulterior. De asemenea, modalitatea de desfăşurare a barajului pentru menţinerea / promovarea în Liga 1 va fi stabilită şi comunicată ulterior, ţinând cont de data reluării competiţiilor pe teritoriul României.
În cazul cluburilor clasate pe poziţiile 7-18 în Liga 2, acestea nu vor mai disputa niciun meci în competiţie în actualul sezon, urmând ca nicio echipă din eşalonul secund să nu retrogradeze.
Obiectivele FRF în cadrul dezbaterilor cu membrii afiliaţi şi în luarea deciziilor privind competiţiile sunt şi vor rămâne în continuare:
” Siguranţa şi sănătatea suporterilor, a jucătorilor, a staff-ului şi a tuturor persoanelor angrenate în organizarea unei competiţii sportive;
” Sustenabilitatea financiară a cluburilor;
” Producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru toate cluburile participante;
” Specificitatea fiecărui eşalon.
În pregătirea scenariilor pentru încheierea Ligii 2 şi în stabilirea calendarului pentru finalul sezonului au fost luate în considerare atât Ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Ministerului Sănătăţii privind obligativitatea de a intra în cantonament carantinat timp de două săptămâni, cât şi necesitatea unei perioade de pregătire de minimum trei săptămâni până la reluarea competiţiei, dar şi situaţia financiară a cluburilor în ceea ce priveşte numărul de meciuri pe care îl pot disputa.
În această perioadă, din cauza situaţiei create de pandemie, Federaţia Română de Fotbal şi-a asumat rolul de a lua decizii şi de a adopta măsuri spre binele fotbalului pe termen mediu şi lung. Deciziile au fost luate într-un mod transparent, în urma dialogului cu membrii afiliaţi, aceştia completând şi un chestionar online, astfel încât Federaţia Română de Fotbal a cunoscut în detaliu situaţia fiecărui club şi modul în care a fost afectat de pandemia COVID-19″.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...