Echipele din Liga 3 nu mai au neapărat nevoie de antrenori cu licenţa A

Date:

Pe lângă modificările aduse numărului de înlocuiri permise şi de jucători pe banca de rezerve pe durata unui meci, cât şi schimbările aduse „Regulamentului privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, Federaţia Română de Fotbal a adoptat şi măsuri care privesc echipele din Liga 3.
Comitetul de Urgenţă întrunit joi, 21 mai, a decis prelungirea termenului de depunere a documentelor necesare procesului de certificare pentru participarea în Liga 3, ediţia 2020/2021, precum şi modificarea modalităţii de depunere a respectivelor documente. Aceste modificări se produc în urma efectelor pandemiei cu COVID-19 la nivelul fotbalului românesc.

Cluburile care vor trebui şi vor dori să participe în noul sezon al campionatului Liga 3, ediţia 2020/201,
trebuie să transmită documentele pentru dosarul de certificare în perioada 1-5 iunie 2020, prin poştă sau curier. Sunt considerata trimise în termen documentele „predate curierului sau oficiului poştal al expeditorului cel târziu la data de 5 iunie
2020″, anunţă FRF.
Acesta este primul sezon de Liga 3 în care FRF vrea certificarea cluburilor, astfel, fiind unul de tranziţie, nu se vor aplica sancţiuni sportive, ca de exemplu neprimirea în campionat, în cazul în care se constată că nu se întrunesc condiţiile de participare, ci se acordă „doar sancţiuni financiare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...