5 modificări permise şi în Cupa României, iar cartonaşele galbene încasate până acum în Liga 2 se anulează

Date:

Având în vedere modificarea temporară a Legilor Jocului aprobată de IFAB la propunerea FIFA, Comitetul Executiv al FRF, întrunit miercuri, 27 mai, a decis ca până la finalul sezonului 2019/2020, echipele participante în Cupa României să poată efectua 5 înlocuiri pe toată durata desfăşurării jocului.
Pentru a nu fi afectată cursivitatea jocului, acestea vor fi realizate în cel mult trei momente de întrerupere a partidei. În plus, cluburile participante în competiţie pot înscrie în raportul arbitrului un număr maxim de 20 de jucători, cu obligaţia ca 8 dintre aceştia să fie jucători formaţi la nivel naţional. Aceleaşi reguli se vor aplica şi la barajul de menţinere/promovare în Liga 1.
O decizie similară a fost luată şi pentru competiţiile Liga 1 şi Liga 2 în Comitetul de Urgenţă al FRF din 21 mai, hotărâre ce a fost validată azi în Comitetul Executiv.
Regula celor 5 schimbări permise pe durata unui joc a fost testată în cadrul calificărilor pentru viitoarea ediţie a Campionatului European U21, care au debutat în toamna anului trecut.
Play-off fără „galbene” anterioare în Liga 2
De asemenea, pentru Liga 2, cartonaşele galbene primite până acum în acest sezon vor fi anulate. În situaţia jucătorilor care au acumulat până acum 4, 7, 9 sau mai multe cartonaşe galbene, aceştia vor avea drept de joc în prima etapă din play-off, dar sancţiunea financiară nu se va anula.
Referitor la suspendările survenite în urma cartonaşelor roşii, acestea nu se vor ridica.
În plus, în play-off-ul Ligii 2, jucătorii vor fi suspendaţi la fiecare două cartonaşe galbene încasate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...