Focarul de la Răcari se apropie cu paşi repezi de închidere

Date:

Oraşul Răcari a fost şi este privit ca cel mai mare focar de COVID-19. Dar astăzi, lucrurile stau cu totul altfel. Astăzi, când transmitem această ştire, veştile sunt extraordinare, în spital mai sunt internaţi doar un beneficiar şi un angajat de la Centrul Medico-Social Răcari. Angajatul deja are primul test negativ, astăzi sau mâine, va fi făcut şi al doilea test şi dacă este tot negativ, va merge acasă.
Pe 10 aprilie 2020, oraşul dâmboviţean Răcari intra în lupta cu COVID -19, a apărut primul caz COVID-19, soţul unei angajate de la Centrul Social Răcari, seara, l-a luat febra şi frisoanele. A solicitat sprijinul ambulanţei şi a fost dus la Secţia Boli Infecţioase Târgovişte. I s-a făcut testul COVID-19 iar pe 13 aprilie a ieşti pozitiv. Din acest moment lucrurile au început să se complice. Edilul Marius Caraveţeanu nu a stat cu mâinile în sân şi a solicitat de urgenţă, DSP Dâmboviţa, testarea soţiei care lucrează în Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice, şi a ieşit şi aceasta pozitivă. Tot răul spre bine, şi spunem acest lucru pentru că nimeni nu ar fi depistat că la Centrul Răcari există COVID-19 dacă bărbatul nu ar fi dat semne şi nu ar fi mers la spital. Legislaţia modificată cu o zi înainte, a permis şi a început testarea tuturor beneficiarilor şi angajaţilor din Centru. La o primă strigare, după prima trestare, un număr de 39 de persoane, 30 de bătrâni şi nouă persoane din rândul angajaţilor, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus.

Din fericire toţi cei confirmaţi cu COVID-19 au fost asimtomatici, clar vorbim de o formă mai uşoară COVID-19. Au fost transportaţi la Secţia de Boli Infecţioase Târgovişte. S-a continuat testarea şi la restul personalului care era în izolare acasă, dar şi la beneficiarii rămaşi în centru. Ulterior, numărul beneficiarilor a crescut la 34 şi al angajaţilor la 27. Centrul a fost dezinfectat şi autorităţile locale au impus sporirea măsurilor de protecţie.
Tot la Răcari au fost confirmate în total 7 cazuri de COVID-19 la cetăţeni. Focarul de Răcari a însemnat în total 68 de cazuri COVID-19 şi din nefericire 5 decese.
Nu trebuie să omitem faptul că primele măsuri în Centrul Răcari au fost luate de la începutul lunii martie, când s-au limitat vizitele la centru, iar personalul lucra în ture de câte două săptămâni. La Răcari, s-a stat în permanenţă cu arma la picior. Situaţia a fost monitorizată cu stricteţe de către DSP Dâmboviţa. După cum era şi normal, după câteva săptămâni de la declanşarea focarului au început să apară veştile bune, beneficiarii şi angajaţii centrului au început să se vindece şi asta datorită eforturilor medicale depuse de cadrele medicale de la Secţia Boli Infecţioase Târgovişte şi Spitalul Pucioasa. Astăzi, când transmitem

această ştire, veştile sunt extraordinare, în spital mai sunt internaţi un beneficiar şi un angajat de la Centrul Medico-Social Răcari. Angajatul deja are primul test negativ, astăzi sau mâine va fi făcut şi al doilea test şi dacă este tot negativ, va merge acasă.
Pericolul nu a trecut! Duşmanul veghează!
Autorităţile de la Răcari, nu lasă garda jos şi continuă aplicarea măsurilor de prevenire a răpândirii COVID-19. Chiar zilele

trecute, a avut loc o nouă acţiune de dezinfecţie în zonele publice aglomerate din Răcari.
Mai mult, edilul Marius Caraveţeanu a transmis un mesaj răcărenilor:
„Dezinfecţia continuă. Să fim în continuare precauţi, să respectăm distanţarea socială, să ne spălăm cât mai des pe mâini, să purtăm masca în locurile publice aglomerate. Pericolul nu a trecut! Duşmanul veghează!”
Nu în ultimul rând, edilul Marius Caraveţeanu mulţumeşte medicilor, asistentelor şi personalului din Secţia Boli Infecţioase Târgovişte şi de la Spitalul Pucioasa, care se află în linia întâi în lupta împotriva noului coronavirus: „Profesionalismul, omenia şi nobleţea sufletească de care daţi dovadă sunt un adevărat balsam vindecător pentru

bătrânii noştri din Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice, pentru personalul din Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice, cât şi pentru persoanele din afară centrului care au fost în această perioadă grea în grija dumneavoastră.”
Autorităţile de la Răcari au avut alături în lupta cu inamicul COVID-19, Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, Instituţia Prefectului, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, cărora le transmite mulţumiri pentru sprijinul acordat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...