STADIONUL DIN TÂRGOVIŞTE PE LISTA ARENELOR CARE AR PUTEA GĂZDUI UN VIITOR CAMPIONAT EUROPEAN DE TINERET

Date:

Euro 2025 s-ar putea desfăşura doar în Capitală sau în Bucureşti, Cluj şi Craiova.
„Euro 2028 în România e o idee generoasă, în parteneriat cu Bulgaria, Serbia, Grecia. Ar putea fi un dosar comun. Ne gândim şi la Campionatul Mondial de Rugby. Plănuim să organizăm Campionatul European de Tineret de fotbal la Bucureşti, e o colaborare cu Federaţia Română de Fotbal, lucrăm la asta”, a declarat de cuând Ionuţ Stroe, şeful MTS, la Pro X. Deşi organizarea Europeanului de seniori este destul de greu de primit, pentru că nu avem destule stadioane de capacitate foarte mare, de peste 50.000 de locuri, desemnarea pentru a organiza un turneu final pentru tineret este foarte probabil.
Campionatul European de tineret din 2021 va fi organizat de Ungaria şi Slovenia, în timp ce, pentru ediţia din 2023, dubla candidatură Irlanda – Irlanda de Nord este favorită să câştige concursul de dosare. România devine una dintre candidatele favorite pentru a fi desemnată gazdă a turneului din 2025, cu o probabilitate foarte mare, dacă ne achităm onorabil de organizarea meciurilor la Europeanul de seniori, mutat în 2021 din cauza coronavirusului. Naţionala U21 ar urma să se califice din oficiu, din postura de gazdă. Ţara noastră a mai organizat competiţia în 1998, pe arenele Lia Manoliu, Steaua şi Cotroceni, finala fiind câştigată de Spania, care îi avea în

lot pe Guti, Juan Carlos Valeron, Michel Salgado, Miguel Angulo, Marcos Vales, Jose Garcia Calvo şi Victor Sanchez.
Printre stadioanele care vor face sigur parte din dosarul de candidatură se află cele din Bucureşti (Arena Naţională – 55.600 locuri / Steaua – 31.300 locuri), Cluj-Napoca (Cluj Arena – 30.200 locuri / „Dr. Constantin Rădulescu” – 23.500 locuri) şi Craiova („Ion Oblemenco” – 31.000 locuri). Aceste locaţii ar beneficia şi de faptul că există aeropoturi internaţionale mari în cele trei oraşe, dar şi numeroase opţiuni pentru cazarea echipelor şi a fanilor care le însoţesc.
Alte variante ar fi ca această competiţie să se desfăşoare doar în Bucureşti, Arenei Naţionale şi Stadionului Steaua urmând să li se alăture „Giuleşti – Valentin Stănescu” (19.100 locuri) şi Arcul de Triumf (8.200 locuri), iar ca locaţii de antrenament să fie introduse stadioanele Dinamo (Bucureşti / 15.000 locuri), „Anghel Iordănescu” (Voluntari / 4.600 locuri), Regie (Bucureşti / 10.000 locuri), Baza Sportivă FCSB (Bucureşti) şi CNF Mogoşoaia (Mogoşoaia / 2.000 locuri).
Pe lista de rezervă se găsesc stadioanele „Ilie Oană” (Ploieşti / 15.000 locuri), „Municipal – Tudor Vladimirescu” (Tg. Jiu / 12.500 locuri), „Francisc von Neuman” (Arad / 12.700 locuri), „Marin Anastasovici” (Giurgiu / 8.500 locuri) şi „Viitorul” (Ovidiu / 4.600 locuri), dar şi arenele din Sibiu, Târgovişte, Constanţa, Iaşi şi Timişoara, a căror reconstrucţie ar urma să fie finalizată până în 2025.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...