Ziua Crucii Roşii din România, aniversată la Târgovişte

Ieri, la Târgovişte, o serie de evenimente au marcat Ziua Crucii Roşii din România. Două corturi ale Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa au fost amplasate – unul în Piaţa Tricolorului şi altul în Parcul Mitropoliei, unde voluntarii filialei au măsurat, gratuit, tensiunea arterială şi glicemia tuturor persoanelor care au dorit să facă acest lucru.
„Astăzi celebrăm 137 de ani de activitate umanitară”, ne-a declarat Eugen Florea, secretar Filiala de Cruce Roşie Târgovişte. „Crucea Roşie, de la înfiinţarea sa, a fost alături de populaţie şi iată că astăzi măsurăm tensiunea arterială, se efectuează demonstraţii de prim ajutor şi, de asemenea, se evaluează glicemia, aceasta chiar la primele ore ale dimineţii, urmând ca în cursul zilei să aibă loc acele operaţii de prim ajutor şi distribuire de materiale informative”, a mai precizat Eugen Societatea de Cruce Roşie din România s-a înfiinţat şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea ţării noastre la Prima Convenţie de la Geneva, „pentru ameliorarea situaţiei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie”.
Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române se regăseau importante personalităţi ale vremii: Nicolae Kretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza, Gr.G. Cantacuzino şi dr. Carol Davila.
Primul preşedinte al Crucii Roşii Române a fost prinţul Dimitrie Ghica (18761897), iar sediul instituţiei era într-o aripă a actualului Spital Colţea din Bucureşti.
În 1919, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România adera la Liga Societătţlor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în 1954, la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii, de la Viena, în 1965 şi reactualizate, în 1985, au stat la baza întregii activităţi a Societăţii de Cruce Roşie din România, începând cu 22 decembrie
1989.
La 20 iulie 1876, prima ambulanţă a Crucii Roşii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. A urmat Războiul de Independenţă (1877 – 1878), când Crucea Roşie Română a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. A infiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară.
Între anii 1888 şi 1892, societatea şi-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891, s-a înfiinţat şcoala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înfiinţat un spital şcoală cu 10 paturi.
Un moment deosebit, care a marcat evoluţia Crucii Roşii în România, l-a constituit crearea Crucii Roşii a Tinerimii. În 1939, Crucea Roşie avea ca membri 72.000 de tineri. Între anii 1930 – 1937, în incinta Spitalului Militar, s-a construit un pavilion destinat funcţionării şcolii de infirmiere voluntare, apoi, în cadrul coloniei de vară de la Mangalia, s-a mai construit încă un pavilion. În aceeaşi perioadă au mai fost date în folosinţă şapte centre sanitare (Sighetul Marmaţiei, Vişeu, Vaslui, Tighina, Orhei, Cetatea Alba), în valoare de peste 5,5 milioane de lei.
Prima Adunare Generală extraordinară democratică a Societăţii de Cruce Roşie din România a avut loc în zilele de 8 – 9 noiembrie 1990. Cu această ocazie, s-a adoptat statutul societăţii, s-au ales organele de conducere şi s-au stabilit liniile directoare ale dezvoltării viitoare.
În 1995, a fost adoptată şi promulgată Legea Societăţii Naţionale a Crucii Roşii Române cu nr. 139, privind activitatea specifică a societăţii, ca auxiliară a autorităţii publice. Legea recunoaşte organizaţia ca fiind persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop patrimonial, bazată pe ajutor voluntar.
Crucea Roşie Română este singura organizaţie umanitară cu o reţea funcţională pe întreg teritoriul ţării. Având 47 de filiale, 1.996 subfiliale şi 1.307 comisii, Crucea Roşie beneficiază de o structura unică, construită în cei 137 de ani de activitate umanitară. Astfel, organizaţia este prezentă la fiecare nivel teritorial: judeţ, municipiu, oraş, comuna şi sat.