A.S. Doiceşti DECIMATĂ DE PLECĂRILE ÎN MASĂ

Date:

sportLinia de clasament:
13. 32 10 5 17 47-66 35 p
Dacă în sezonul 20112012 echipa din Doiceşti a fost printre protagoniste, în ediţia următoare a fost mai mereu în zona nisipurilor mişcătoare. Asta şi datorită migraţiei jucătorilor şi a problemelor de
tot felul.
Multe plecări
Faţă de lotul din sezonul trecut, de la A.S. Doiceşti au plecat: Popa, Guţoiu, Albu, Zidăroiu, Codroiu, C. Stăncescu, Banu, Anghel. Jucătorii Zidăroiu şi Albu s-au reîntors la echipă în retur. Atunci a plecat Făşie, la Atletic Fieni, după ce s-a pregătit un timp cu F.C. Municipal Târgovişte.
Locul 3 în sezonul trecut
în stagiunea 20112012, A.S. Doiceşti a terminat campionatul pe locul 3, după Gloria Corneşti şi Utchim Găeşti. în tur a fost antrenată de Cristi Bălaşa care, ulterior, a plecat să antreneze juniorii de la Concordia Chiajna, iar în retur, de Ciprian Stăncescu.
Obiectivul a fost realizat
în vara trecută la timona echipei a fost instalat antrenorul Eugen Oană. Acesta a jucat şi în teren des-curcându-se foarte bine pe postul de fundaş central. Fostul jucător al Municipalului a cârpit maşinăria din mers. A avut răbdare şi, cu un lot modest, a reuşit să realizeze obiectivul de rămânere în Liga a 4-a.
Lotul de jucători: Vasiloiu, Ştefănescu -B. Nicolae, Oană, A, Matei, Pavel, Iliescu, Zidăroiu, Făşie, Albu, Pârvu, Bratu, Vlad, Sacagiu, Stana, I. Radu, Cârstoaia, Păun, Jianu, Nastasia, Orbeci, S. Ilie, Popescu, V. Oprescu.
Oană şi-a făcut bine treaba
Lângă echipă au foat primarul Mircea Ismail, vicepri-marul Cosmin Stana şi directorul sportiv Nicu Chiaburu.
„Am încercat să facem o echipă tânără şi competitivă după ce în vara trecută au plecat 7-8 jucători. L-am pus pe banca tehnică pe Eugen Oană care şi-a făcut bine treaba. Au fost multe probleme la echipă, dar încet, încet, le-am rezolvat. Pentru sezonul următor vrem să facem o echipă puternică, cu jucători valoroşi ca să nu mai avem emoţii”, ne-a declarat optimist, directorul sportiv Nicu Chiaburu.
Rezultate obţinute: 2-2 şi 1-0 cu Bradul Moroeni, 2-0 şi 1-1 cu Avântul Produleşti, 1-2 şi 3-0 cu Voinţa Perşinari, 1-0 şi 1-2 cu Comerţul Brezoaele, 0-1 şi 3-0 (la masa verde) cu C.S. Conţeşti, 0-2 şi 3-0 (la masa verde) cu Utchim Găeşti, 2-0 şi 3-2 cu PAS Pucioasa, 0-4 şi
0- 14 cu Gloria Corneşti, 1-2 şi
1- 2 cu Petrolul Târgovşte, 1-2 şi 1-3 cu Voinţa Perşinari, 0-0 şi 2-4 cu Atletic Fieni, 3-0 (neprezentare) şi 3-3 cu Gaz Metan Finta, 0-3 şi 1-2 cu F.C. Aninoasa, 1-5 şi 0-1 cu Flacăra Moreni, 0-1 şi 3-3 cu Recolta Gura Şuţii, 7-1 şi 0-4 (min. 17) cu Petrolul Valea Mare.
A scos Gloria Corneşti din Cupă
A.S. Doiceşti a reuşit decât o „dublă” victorie 2-0 şi 3-2, cu PAS Pucioasa. Cel mai categoric a fost învinsă de Gloria Corneşti, 0-4 şi 0-14, ultimul fiind scorul campionatului. A încasat 18 goluri de la campioana judeţului. Până să încaseze acest 0-14 (la repro-gramare), echipa de lângă termocentrală a învins, în Cupa României, pe Gloria Corneşti cu 2-1 (Bratu, Zidăroiu -Calofir). Golul victorios a fost marcat în minutul 90+4. A fost învinsă în ambele meciuri tur, retur, de: Gloria Corneşti, Petrolul Târgovişte, F.C. Aninoasa, Flacăra Moreni.
Strategie ieftină la Valea Mare
Trupa antrenată de Eugen Oană a terminat sezonul destul de jenant. S-a dus la Valea Mare şi a introdus în teren decât şapte jucători (de la echipa de juniori) şi când scorul era 4-0, în minutul 17, unul s-a dat accidentat şi meciul s-a terminat. Este strategie ieftină care nu poate fi sancţionată aspru de Comisia de Competiţii şi Disciplină a A.J.F. Dâmboviţa.
Pe podium la juniori A
O bună comportare au avut juniorii A1 în campionatul recent încheiat. Elevii lui Sorin Ilie s-au clasat pe locul 3, după Gloria Corneşti şi Flacăra Moreni.
O bună evoluţie au avut: Valentin Oprescu, Adrian Orbeci, Darius Oană, Alexandru Oprescu, Alexandru Catrina, Adrian Tudose.
Au fost utilizaţi la echipa de seniori: V. Oprescu, S. Ilie, Orbeci. Lângă Ilie Sorin a stat mereu delegatul Viorel Necula.
Antrenamentele încep pe 15 iulie
Oficialii de la A.S. Doiceşti n-au stat în această vacanţă cu mâinile în sân. Au făcut o listă destul de stufoasă cu potenţiali jucători care se pot transfera la A.S. Doiceşti.
Antrenamentele vor începe pe 15 iulie. Atunci se va termina vacanţa iar Eugen Oană va face prezenţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...