COMPETIŢIA K.O. – CUPA ROMÂNIEI – FAZA I EDIŢIA 2013-2014

Date:

SPORTDupă cum ştiţi, F.R.F. organizează două competiţii naţionale importante, CAMPIONAT şi CUPA, ambele obligatorii pentru toate cluburile afiliate la cele două structuri,
F.R.F., A.J.F.
CUPA ROMÂNIEI începe de la nivelul judeţului, iar echipele care câştigă jocurile la care participă se califică mai departe, până când vor rămâne două echipe care-şi dispută finala CUPEI ROMÂNIEI.
La nivelul judeţului DÂMBOVIŢA, CUPA
ROMÂNIEI a fost câştigată de VOINŢA PIETROŞIŢA. Acum, competiţia a intrat pe „teritoriul”
F.R.F.
Forul superior organizează „CUPA” până când se desemnează câştigătoarea la nivel naţional pentru fiecare ediţie în parte.
Ultimul câştigător al
CUPEI ROMÂNIEI este PETROLUL PLOIEŞTI.
Acum, în faza I, F.R.F. a repartizat cele 42 de echipe, câştigătoarele CUPEI ROMÂNIEI în fiecare judeţ, cu echipele de pe locurile 8 şi mai jos din fiecare serie din Liga a 3-a. Aşa se face că VOINŢA PIETROŞIŢA va evolua pe teren propriu, în compania lui
F.C.M. TÂRGOVIŞTE, iar
cealaltă divizionară C, URBAN TITU, se va deplasa la
RÂMNICU VÂLCEA, unde va întâlni echipa locală ACS HIDRO. Deci miercuri, 17 IULIE 2013, de la orele 17:30, la PIETROŞIŢA va fi „mare meci mare”.
Nu încape îndoială că va fi un joc viu disputat, cu ambiţii mari, dar sperăm în limitele fair-play-ului, şi cine e mai bun, mai în formă în acea zi să câştige, să meargă mai departe în „CUPĂ”, în turul următor, programat pe 31 IULIE 2013, ora 17:30.
Pentru gazde este cea mai mare performanţă de când există clubul VOINŢA în activitate. Faptul că are posibilitatea să întâlnească pe teren propriu o echipă din Liga a 3-a este o mare realizare, dar presupune şi nişte cheltuieli.
Mai întâi va trebui să aibă la teren doi medici, dintre care unul cu delegaţie şi maşină de SALVARE dotată cu tot ce trebuie. Apoi, un pompier, o firmă de pază care asigură ordinea în incinta terenului, iar în afară, jandarmii sau poliţia locală.
Asta – la organizare, pentru că vor fi arbitri delegaţi de CCA şi vor respecta regulamentul, R.O.A.F.-ul întocmit. De altfel, la asistenţa medicală trebuie două salvări şi o targă la marginea terenului. Atenţie la viza medicală pe legitimaţie, cu viză şi parafă de medic de medicină sportivă. Ştiţi ce a păţit GLORIA CORNEŞTI la jocurile de juniori A!
La toate acestea se adaugă şi plata baremurilor de arbitraj care se ridică la un total de 1.166 lei. Aşadar, vor fi cheltuieli mari pentru „puterea” unei echipe de judeţ, dar este obligatoriu dacă se ajunge până la această fază.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...