UN EXEMPLU DE URMAT „LUCEAFĂRUL” DRAGOMIREŞTI LAUREATA LIGII A 4-A

Date:

SPORTCampionatul judeţean de fotbal ediţia 2012-2013 s-a încheiat demult. în fiecare campionat sunt cluburi care promovează sau retrogradează, în funcţie de performanţele avute.
Una dintre „laureate” este şi LUCEAFĂRUL DRAGOMIREŞTI din categoria ONOARE.
A fost un „elev” cuminte, sârguincios, a stat în banca sa până a învăţat bine lecţia, apoi a ieşit în faţă…
LUCEAFĂRUL a avut
mai multe „tentative” de promovare în Liga a 4-a, acolo unde cu ani în urmă „făcea legea” dar a considerat că nu a venit timpul său, cedând locul.
Evident, nu întâmplător, deoarece a gândit fiecare participare în campionat. Aici este o conducere colectivă, avându-l în prim plan pe edilul şef, domnul primar DRAGOŞ VLĂDULES-CU. Domnia sa fiind un excelent manager a ştiut să adune în jurul său numai colaboratori competenţi.
Conducerea clubului LUCEAFĂRUL nu este „stufoasă”, având preşedinte pe domnul ING. STELU SORICĂ,
vice, domnul VASILE TITU
MARIAN, câţiva consilieri, toţi sub îndrumarea domnului primar. Conducerea tehnică este alcătuită din câţiva tehnicieni pricepuţi, testaţi, care pun ambiţie şi devotament în tot ce fac. Echipa a avut la timonă pe IANCU PIETRARU şi MIHAI
RADU.
De echipa de juniori s-a ocupat cu multă grijă şi rezultate pe măsură ION DUMITRA (AMNAR), un mare împătimit al sportului cu balonul rotund.
„AMNAR” nu se limitează doar la echipa de juniori, ajută efectiv la întinerirea bazei sportive împreună cu
ION NICA.
Cu asemenea oameni,
domnul D. VLĂDULESCU a
reuşit promovarea. Dar asta nu a fost întâmplător, cum spuneam. Cei din DRAGOMI-REŞTI au gândit fiecare pas pe care l-au făcut. Nu au pus „carul înaintea boilor” cum au procedat alţii din judeţ şi nici performanţe nu au?! (vezi DOBRA). Domnul primar, din surse sută la sută locale, a amenajat mai întâi baza sportivă cu anexele necesare, aşa cum se cere la nivelul diviziei C. Abia după ce a reuşit (cu eforturi extraordinare) să-şi construiască şi să doteze o cochetă bază sportivă, abia atunci a dat startul promovării în Liga a 4-a.
Acum, când totul este gata, cânt totul este perfect, domnul primar şi preşedintele SORICĂ, au cu ce realizări (evident în sport), să iasă în faţa electoratului local.
Cu aşa oameni competenţi să-i tot ţii la cârma comunei. Din informaţiile mele sunt doar o parte din reuşitele
domnului D. VLĂDULESCU la DRAGOMIREŞTI. Dacă ai conducători pricepuţi, şi rezultatele sunt pe măsură.
Iată „actorii” din teren ai lui I. PIETRARU în ediţia recent încheiată:
L. MARIONOIU (76), G. ZAMFIROIU (92) – portari, C. MARINA (76), R. NAE (97), N. PALAS (90), I. MIHĂILĂ (76), N. RADU (87), N. MARINA (93), V. GOGORICI (83) (fundaşi).
I. CROITORU (82), V. RADU (81), C. PALAS (88), G. OPRESCU (82), V. BANU (84), I. FILIP (73), I. UNTARU (74), S. NEDELCU (81), V. CERNAT (77), A. RÂNCA (89), S. GÎNJU (79) (mijlocaşi).
I. SOARE (86), AL.
RADU (91), T. RADU (86), M.
RADU (88), M. PALAS (87).
Cu această „trupă” „LUCEAFĂRUL” a reuşit promovarea. Să nu uităm de aportul deosebit al domnului doctor VLĂDUCĂ, nelipsit de la echipă de zeci de ani.
Se poate observa că preşedintele STELU SORICĂ a mizat numai pe jucători localnici, tineri de mare perspectivă, dar şi câţiva cu stadii vechi prin fotbalul naţional (GÎNJU,
CERNAT, RADU, MARINA).
Acum conducerea tehnică ştie ce îi aşteaptă în Liga a 4-a. Este alt nivel, valoare ridicată pretenţii mai mari.
în acest sens, „tehnicienii” din DRAGOMIREŞTI au
gândit şi o „politică” de întărire a echipei cu fotbalişti cu experienţă care să-i ajute pe cei tineri să ajungă pe urmele lor.
Binecunoscutul CRISTIAN CONSTANTIN – MITE –
nu mai are nevoie de prezentare, fiind cel mai valoros fotbalist pe care l-a avut
DRAGOMIREŞTI vrodată
(ajuns să joace în CUPELE
EUROPENE). „MITE” s-a
reîntors acasă şi este dispus să pună umărul la menţinerea
LUCEAFĂRULUI în Liga a 4-a. Alte „glorii” din DRAGOMI-
REŞTI se reîntorc la matcă, după ce au evoluat ani mulţi prin divizia A şi B. Este vorba despre
portarul CĂTĂLIN GRIGORE şi atacantul ALIN CĂLINESCU
(MUTU). Evident că nu sunt suficienţi pentru Liga a 4-a.
Preşedintele SORICĂ poartă în aceste zile tratative cu mai mulţi jucători de la CHINDIA TÂRGOVIŞTE dar şi de la F.C.M. TÂRGOVIŞTE (RUSU, fraţii NICOLAE, TUDORACHE).
Nu va fi deloc uşor în Liga a 4-a, anul acesta se anunţă unul foarte puternic, valoros, dar liniştit (?!) De aceea preşedintele SORICĂ doreşte să ia măsurile care se impun din timp.
Are în program mai multe meciuri de pregătire cu adeversari diverşi pentru a „cristaliza” lotul de bază.
Aşadar iată o treabă făcută „cu cap”, iar proverbul cu „OMUL SFINŢEŞTE LOCUL”,
la DRGOMIREŞTI este perfect valabil.
Pentru asemenea reuşite, merită felicitări întreaga
„suflare” de la DRAGOMIREŞTI
în frunte cu conducerea, în primul rând domnul primar
DRAGOŞ VLĂDULESCU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ingredientele riscante care se regăsesc în loțiunile pentru bebeluși

Loțiunile pentru bebeluși sunt esențiale pentru hidratarea și protejarea...

Angajatorii dâmbovițeni au 377 de locuri de muncă vacante

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot...

MORENARUL ANDREI IVAN S-A SĂTURAT DE CRAIOVA

Andrei Ivan are un mesaj clar pentru şefii Craiovei:...

SORANA CÎRSTEA A UITAT SĂ CÂȘTIGE

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (34 de ani, locul...