ATRIBUŢII ALE JUDECĂTORIEI

Date:

tribunalul actualJudecătoria are competenţa de a soluţiona căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice locale cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege. în ceea ce priveşte aceste cazuri, menţionăm următoarele situaţii în care compentenţa aparţine judecătoriei: în materie contravenţională: plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a contravenţiei, care se poate depune în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia; plângerea împotriva pro-cesului-verbal de constatare a contravenţiei, în condiţiile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată; plângerea împotriva proce-sului-verbal de constatare a contravenţiilor, care se poate depune în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţa a fost constatată fapta, în condiţiile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată. în ceea ce priveşte fondul funciar: plângerile împotriva hotărârilor comisiei judeţene asupra contestaţiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, şi cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale. Acestea se pot formula la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare (potrivit Legii nr. 18/1991 a fondului funciar).
în materie de carte funciară: plângerea împotriva încheierii registratorului-şef emisă în urma formulării unei cereri de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere a cererii de înscriere sau radiere a unui act sau fapt juridic. Această plângere se poate face în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii re-gistratorului-şef. Ea se poate depune fie împreună cu cererea de reexaminare la biroul teritorial, acesta fiind obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, însoţită de dosarul încheierii şi copia cărţii funciare, fie se depune direct la judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, situaţie în care instanţa va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii şi copia cărţii funciare, precum şi notarea plângerii în cartea funciară (potrivit Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare). Plângerea împotriva încheierii de respingere a cererii de încheiere a unui act notarial, care se depune în termen de 10 zile de la data la care partea a luat cunoştinţă despre aceasta, la judecătoria în circumscripţia căreia işi are sediul biroul notarial care a refuzat indeplinirea actului, (conform Legii 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale).
în cazul conflictelor de competenţă între notarii publici, decizia Colegiului director al Camerei (pentru conflictele între notarii publici din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel) sau, după caz, a Biroului executiv al Consiliului Uniunii (pentru conflictele de competenţă dintre notarii publici din circumscripţia unor curţi de apel diferite) poate fi contestata, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarul public cel din urmă sesizat (Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale). Contestaţia împotriva dispoziţiei primarului prin care s-a soluţionat o cerere de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă (Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă). Plângerea împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă de a întocmi un act sau de a înscrie o menţiune ce întră în atribuţtiile sale este de competenţa judecătoriei în raza căreia domiciliază persoana nemulţumită (Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă). Plângerea împotriva hotărârii comisiei judeţene, care se poate depune la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare, în condiţiile Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii
nr. 169/1997.
Cererile de anulare a hotărârilor adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, care pot fi depuse de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, la judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz. (O.G. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii). Plângerea împotriva hotărârii de respingere a cererii de azil, care se soluţionează de către judecătoria în a cărei răzăteritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea, potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România.
Soluţiile pronunţate de judecătorie în materiile enumerate mai sus au caracter definitiv şi executoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...