Zilele Europene ale Patrimoniului

Date:

UEÎn septembrie, în cadrul unei iniţiative comune a Comisiei Europene şi a Consiliului Europei denumite Zilele europene ale patrimoniului, milioane de persoane vor beneficia de acces liber la mii de situri istorice şi culturale, care sunt rareori deschise publicului, în 50 de ţări. La finalul săptămânii trecute a avut loc lansarea oficială a Zilelor europene ale patrimoniului 2013 la Erevan, în Armenia, ţară care deţine în prezent preşedinţia Comitetului de miniştri al Consiliului Europei. De asemenea, un nou site internet interactiv a fost lansat în aceeaşi zi ; acesta oferă detalii privind siturile care sunt deschise publicului, precum şi informaţii despre evenimentele speciale care au loc în fiecare ţară în cadrul Zilelor patrimoniului.
Ca de obicei, Zilele europene ale patrimoniului din acest an înseamnă o gamă bogată şi variată de situri şi evenimente care ne dau posibilitatea să retrăim evenimente istorice. De exemplu, în Irlanda de Nord, vizitatorii vor fi invitaţi să îşi imagineze că participă la o bătălie din Evul Mediu; ei vor „simţi greutatea unei săbii şi a unei armuri de zale şi vor auzi zăngănitul unui coif cu vizieră”. În Olanda tema se intitulează „Puterea şi gloria”, iar vizitatorii vor fi martorii a 400 de ani de istorie. Tema din Suedia, „Locuri de întâlnire”, va oferi o călătorie emoţionantă de-a lungul secolelor spre locuri de întâlnire şi de plecare celebre, în timp ce tema din Elveţia, dedicată focului, luminii şi energiei, va înveseli Zilele patrimoniului.
Lansate în 1985, Zilele europene ale patrimoniului au fost organizate începând din 1999, ca iniţiativă comună a Comisiei Europene şi a Consiliului Europei. Cele 50 de ţări semnatare ale Convenţiei culturale europene iau parte la Zilele europene ale patrimoniului. Evenimentele culturale organizate pe parcursul unei luni aduc în prim-plan meşteşugurile şi tradiţiile, precum şi arhitectura şi arta locale, şi vizează, totodată, promovarea înţelegerii reciproce între cetăţenii europeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...