Comuna Brăneşti, în sărbătoare

Date:

DIGITAL CAMERAPe data de 8 septembrie, comuna Brăneşti îşi serbează ziua, dar pentru că şi Municipiul Târgovişe se află în sărbătoare, având acelaşi patron spiritual – Sfânta Maria Mică, sfârşitul acestei săptămâni a fost unul deosebit pentru brăneşteni. Le-a adus multă bucurie şi voie bună, prin cea de-a X-a ediţie a zilei comunei, sărbătorită, ca de obicei, printr-o manifestare ce a cuprins spectacole de muzică populară, dansuri, jocuri, teatru pentru copii, o suită de evenimente pe care locuitorii comunei le-au meritat din plin după un an de muncă.
Întreaga suflare a Brăneştiului s-a adunat pe terenul din spatele grădiniţei, unde primarul comunei, Ion Preda, le-a pregatit numeroase surprize. În primul rând copiii au fost cei care s-au bucurat foarte tare, deoarece anul acesta s-au delectat cu o piesă de teatru în interpretarea trupei „Voinicelul”, piesă dedicată lor, o piesă interactivă care i-a prins nu numai pe ei, ci şi pe cei mari în mreje, cântând şi dansând, uitând pentru câteva ore de grijile cotidiene.
Orele serii au fost pline de voie bună şi muzică, fiind invitaţi pentru a destinde atmosfera nume îndrăgite ale muzicii populare – Simona Dinescu, Constantin Dolănescu, Ileana Pavelescu, dar şi interpreţi de muzică uşoară şi nu numai.
„A fost un an nici mai greu, dar nici mai uşor ca anul trecut”, a spus Ion Preda, primarul comunei Brăneşti. „Avem, de exemplu, în execuţie – dacă vorbim de realizări, gardul Şcolii Brăneşti, care a dat destul de multă bătaie de cap până acum. Avem făcut studiul de fezabilitate pentru asfaltarea a 3,5 km de drumuri comunale, pentru care sperăm o asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Este un proiect care se va întinde pe minim trei ani şi sperăm să începem să-l realizăm de anul viitor.
Dorim să accesăm fonduri europene în vederea continuării lucrărilor de canalizare în comună, pentru că deocamdată avem canalizarea făcută doar pe o distanţă de 7 km, ceea ce reprezintă o treime din comună, de asemeni dorim să facem investiţii şi la Şcoala Brăneşti, care trebuie izolată termic pe încă o treime din suprafaţă.
Oricum, vreau să transmit tuturor locuitorilor comunei Brăneşti să stea liniştiţi din toate punctele de vedere, pentru că toate aceste lucrări se vor finaliza şi, contrar zvonurilor apărute că vom fi desfiinţaţi ca şi comună, vreau să le spun că sunt simple zvonuri, nefondate. La mulţi ani tuturor, cu această ocazie, şi să se bucure de sărbătoarea comunei lor, pentru că merită cu prisosinţă!”, a mai precizat Ion Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...