MĂSURI FERME PENTRU REZOLVAREA PROBLEMEI CÂINILOR VAGABONZI

Date:

danut badeaIeri, în cadrul unei conferinţe de presă, viceprimarul Târgoviştei – Ciprian Prisăcaru şi directorul Direcţiei de Salubritate – Dănuţ Badea au abordat subiectul câinilor vagabonzi, care, în ultima vreme, ridică mari probleme. Ciprian Prisăcaru a precizat că, în urmă cu câteva zile, executivul primăriei, consilieri locali, ONG-uri, Direcţia de salubritate au avut o întâlnire în care au abordat acest subiect. Viceprimarul a mai subliniat că este un adevărat fenomen şi că se caută soluţii pentru diminuarea lui, afirmând că cei răspunzători de acest capitol şi-au făcut treaba, dar numărul angajaţilor a fost subdimensionat.
„Vă asigur că este una dintre problemele importante ale municipiului Târgovişte. Căutăm rezolvări şi, în urma discuţiilor purtate în ultimele zile, vom începe să inventariem fiecare cartier în parte. Acest fenomen va fi diminuat”, a declarat Prisăcaru.
Dănuţ Badea consideră că deja „este o problemă care a ajuns la cote alarmante. Trebuie să oprim acest fenomen, care, la momentul de faţă, este greu de controlat. Vom lua măsuri conform legii. Am interzis accesul în incinta adăpostului de la Aninoasa. În perioada următoare se interzice orice fel de adopţie a câinilor de la adăpostul de la Aninoasa. Vom schimba formularul de adopţie, ne vom dota cu aparat de micro-cipare, pentru a şti exact unde ajunge câinele, iar cel care adoptă trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi să poată fi controlat. Se interzice în perioada imediat următoare returnarea în teritoriu a câinilor fără stăpân, până nu suntem pregătiţi pentru adopţii. Se acţionează în teritoriu, acolo unde sunt sesizări şi se prind câinii comunitari, indiferent dacă au mai trecut prin adăpost şi sunt crotaliaţi. Ei anual trebuie să fie vaccinaţi antirabic. Un câine, dacă a fost sterilizat, devine mai agresiv. La o perioadă de timp, trebuie reevaluaţi clinic. Să ni se ofere posibilitatea legală, pentru a acţiona legal.
Orice soluţie vrea să găsească clasa politică, de orice culoare, ea este una singură din punctul meu de vedere – eutanasierea. La nivel naţional, trebuie începută această campanie, unitar, paralel cu inventarierea tuturor celor care au câini, pentru a putea să controlăm fenomenul”.
Subliniem faptul că, anul trecut, la Direcţia de Sănătate Publică au fost înregistrate 1.200 de sesizări privind muşcăturile de câine, iar la primăria Târgovişte – 40.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...