Şi în acest an şcolar. ELEVII VOR PRIMI FRUCTE

Date:

eleviProgramul de încurajare a consumului de fructe proaspete de către elevi va continua şi în anul şcolar 20132014. Elevilor li se vor da în mod gratuit mere, în limita valorii zilnice de 0,37 de lei/elev, pentru o perioadă de 85 de zile de şcolarizare.
Pe lângă bugetul alocat pentru mere, proiectul de hotărâre enumeră şi o serie de măsuri adiacente distribuţiei fructelor. Printre acestea sunt şi organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri, organizarea de concursuri tematice cu premii ca modalităţi practice educative, sau premiile în cărţi, diplome, atlase, seturi brico-laj, coşuri cu fructe şi legume, material săditor pomicol, răsaduri de legume sau flori ca premii individuale acordate cu ocazia organizării de concursuri. Facem precizarea că, spre finalul anului şcolar 2012-2013, au fost numeroşi elevi care au vizitat Staţiunea Pomicolă Voineşti. Acţiunea s-a bucurat de sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Sumele necesare implementării măsurilor adiacente se suportă din bugetul judeţului, precum şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Judeţul Dâmboviţa are alocate 1,553 milioane lei pentru distribuţia de mere în anul şcolar 2013-2014, dar şi pentru măsuri adiacente. Banii vor ajunge la Consiliul Judeţean, care va organiza licitaţia pentru desemnarea furnizorului.
Pentru anul şcolar 2013-2014, programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli are în vedere distribuirea gratuită de mere elevilor din clasele I-VIII şi clasa pregătitoare din unităţile de învăţământ public şi privat, dar şi implementarea măsurilor adiacente în perioada 16 septembrie 2013 -20 iunie 2014. Mai exact, distribuţia se va face în două etape: 11 noiembrie – 20 decembrie 2013, respectiv 6 ianuarie – 28 martie
2014.
În judeţul nostru, potrivit informaţiilor oferite de inspectorul şcolar Mihaela Anton, 44.069 elevii vor beneficia de acest program.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ingredientele riscante care se regăsesc în loțiunile pentru bebeluși

Loțiunile pentru bebeluși sunt esențiale pentru hidratarea și protejarea...

Angajatorii dâmbovițeni au 377 de locuri de muncă vacante

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot...

MORENARUL ANDREI IVAN S-A SĂTURAT DE CRAIOVA

Andrei Ivan are un mesaj clar pentru şefii Craiovei:...

SORANA CÎRSTEA A UITAT SĂ CÂȘTIGE

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (34 de ani, locul...