Cabinetele stomatologice şcolare, pe cale de dispariţie

Date:

Conferinta Colegiul Medicilor DambovitaCabinetele stomatologice şcolare par să fie pe cale de dispariţie în Dâmboviţa. În prezent, doar în Târgovişte şi Titu funcţionează astfel de cabinete, însă şi aici există doar nouă. Medicii de medicină şcolară şi stomatologii care ar trebui să rezolve urgenţele apărute pe parcursul orelor de curs au devenit specii pe cale de dispariţie. Din cauza faptului că au fost blocate angajările în acest sistem, zeci de mii de elevi din mediul rural şi urban sunt privaţi de asistenţa medicală şcolară. Dacă numărul cabinetelor stomatologice şcolare pare mult prea mic, precizăm că este vorba doar despre o parte infimă a unităţile de învăţământ din mediul urban, la cele din mediul rural stomatologii şcolari fiind inexistente, responsabilitatea revenind medicilor stomatologi privaţi. Judeţul Dâmboviţa se află pe locul patru pe ţară în ceea ce priveşte numărul de cabinete stomatologice şcolare: „Cum am reuşit să ţinem aceste cabinete, nouă la număr? Foarte greu. Sincer, vă spun că plecam de la cabinetul meu la un cabinet şcolar şi, de acolo, după două ore de lucru, la altul, pentru a putea asigura asistenţă medicală stomatologică măcar în regim de avarie”, a afirmat dr. stomatolog Marin Niţoiu, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Dâmboviţa.
Beneficiile asistenţei medicale în şcoli sunt multiple
Prezenţa medicilor în şcoli este absolut necesară pentru depistarea problemelor de sănătate care se face imediat, dar şi pentru monitoriza- rea elevilor din punct de vedere medical. în plus, elevii pot beneficia de ajutor medical de urgenţă în caz de anumite incidente, dar şi de sfaturi medicale. Refacerea şi sprijinirea reţelei şcolare/studenţeşti de cabinete de medicină dentară prin adoptarea de reglementări legislative care să permită I
funcţionarea corespunzătoare a acestor unităţi, inclusiv a cabinetelor de medicină dentară din cadrul instituţiilor publice cu reţea proprie (alocarea de personal şi resurse/investiţii adecvate etc.) este una dintre revendicările Colegiului Medicilor Dentişti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ingredientele riscante care se regăsesc în loțiunile pentru bebeluși

Loțiunile pentru bebeluși sunt esențiale pentru hidratarea și protejarea...

Angajatorii dâmbovițeni au 377 de locuri de muncă vacante

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot...

MORENARUL ANDREI IVAN S-A SĂTURAT DE CRAIOVA

Andrei Ivan are un mesaj clar pentru şefii Craiovei:...

SORANA CÎRSTEA A UITAT SĂ CÂȘTIGE

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (34 de ani, locul...