Ieri, Jean Popescu – preşedinte interimar al PDL Dâmboviţa, Marin Antonescu – purtător de cuvânt al partidului şi deputatul Iulian Vladu au susţinut o conferinţă de presă, pentru a prezenta punctul de vedere al Organizaţiei Judeţene a PDL Dâmboviţa referitor la convocarea Ligii Aleşilor Locali, făcută de deputatul Florin Popescu. Aceştia consideră întâlnirea ca nestatutară – „Întâlnirea Ligii Aleşilor Locali trebuie să se desfăşoare în luna octombrie. Atunci va fi convocată, în vederea alegerii conducerii”, spune Jean Popescu, completând că, dacă unii aleşi locali participă la această nestatutară întâlnire în dorinţa de a fi daţi afară din partid, acest lucru nu se va întâmpla. Fiecare caz va fi analizat în parte şi va beneficia de clemenţă. Preşedintele interimar a mai declarat că nu vrea să destabilizeze partidul şi să facă epurări politice, ci vrea să îi ţină aproape pe membri, deoarece iubeşte acest partid şi vrea ca lucrurile să capete o turnură pozitivă.
„De vină este cel ce a organizat această întâlnire. Florin Popescu are dificultăţi de înţelegere a politicului (…). Eu deplâng o asemenea abordare care nu are legătură cu politicul. Este o golănie pe faţă”, a fost punctul de vedere al lui Marin Antonescu.
La rândul său, Iulian Vladu a declarat: „Asistăm la o acţiune disperată a deputatului Florin Popescu, pentru că a pierdut funcţiile la nivel central şi la nivel local. El încearcă, prin această acţiune, să fie dat afară din partid, pentru a deveni victimă. Colegii vor înţelege că, de fapt, deputatul Florin Popescu are un alt proiect politic”.
Cei trei vorbitori nu au ascuns însă faptul că au solicitat, la nivel central, luarea unor măsuri disciplinare în ceea ce îl priveşte pe Florin Popescu. Ei au mai sugerat că o mişcare deşteaptă ar fi fost cea a organizării unui eveniment celui similar de ieri, sub umbrela statutului de deputat. Ceea ce i-a deranjat foarte mult a fost şi modul în care s-a făcut convocarea – prin mesaje în care invitaţia era făcută de domnul Popescu – coincidenţa numelui de familie al deputatului cu cea a preşedintelui interimar al PDL inducând în eroare persoanele convocate.
„ÎNTRUNIREA ALEŞILOR LOCALI CONVOCATĂ DE FLORIN POPESCU ESTE NESTATUTARĂ”
Date: