GHIOZDANE PENTRU COPIII ROMI LA ÎNCEPUT DE AN ŞCOLAR

Date:

ghiozdaneEste pentru al şaptelea an consecutiv când Partida Romilor Pro-Europa distribuie, la început de an şcolar, ghiozdane echipate pentru micuţii care se află la debutul pregătirii în educaţie. Anul acesta, demersul a beneficiat de sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu contribuţia Organizaţiei Municipale, a preşedintelui acesteia -Răducanu Tudorică, precum şi a câtorva cetăţeni cu dare de mână. Agenţia a inclus acest sprijin în proiectul „Educaţia, şansa spre un viitor mai bun”. Tot în cadrul acestui proiect, 3.000 de elevi au fost informaţi cu privire la combaterea abandonului şcolar şi 1.000 de părinţi au fost consiliaţi în acelaşi sens. Numărul elevilor care au primit ghiozdane echipate se ridică la 2.000. Conducerea Partidei Romilor a promis că, indiferent dacă va primi sau nu sprijinul autorităţilor (subliniind că anul acesta nu au beneficiat de sprijinul lor), va continua această acţiune de sprijinire, din dorinţa ca şi aceşti copii să fie şcolarizaţi, să ajungă cât mai departe în plan educaţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...