Aşa cum spuneam în avancronica etapei a 3-a, F.C.M. TÂRGOVIŞTE nu a pierdut niciodată la CONPET PLOIEŞTI, terminând la egalitate. lată că tradiţia s-a respectat şi elevii antrenorului C. DIA-CONU s-au întors acasă cu un punct. (1-1).
Dar, rememorând desfăşurarea meciului, putem afirma, fără să greşim, că
F.C.M. TÂRGOVIŞTE a pierdut două puncte şi nu a câştigat unul…
Fotbaliştii patronaţi de domnul ZOTIC au evoluat peste aşteptări, iar ocaziile de gol au fost atât de clare şi de multe, încât au surprins pe toţi cei prezenţi.
Oficialii acestei partide au avut numai cuvinte de laudă asupra jocului reuşit de fotbaliştii oaspeţi.
Dacă arbitrajul a fost corect, dacă nu au mai fost eliminaţi jucători de la F.C.M., atunci jocul echipei, per ansamblu, a ieşit în evidenţă. Au fost două faze care au creat discuţii – un penalty pentru gazde în prima repriză şi eliminarea portarului gazdelor în partea a doua. în rest, nu avem ce reproşa arbitrilor. Aşa au văzut arbitrii cele două faze, luând deciziile pe care le-au considerat.
lmportant este că ne-au lăsat să jucăm şi, până la urmă, rezultatul s-a văzut. Practic, F.C.M. se poate declara nemulţumită de rezultat. S-a ratat din toate poziţiile, şi cu poarta goală…
Nici de la 2-3 metri de poartă atacanţii noştri nu au reuşit să introducă mingea în poartă, când portarul era în afara cadrului porţii, căzut la pământ.
Au fost pe final 3-4 contraatacuri de 3 contra 1 şi tot n-am reuşit să marcăm, n-am găsit soluţia cea mai bună, nu suntem încă învăţaţi cum să ne descurcăm în situaţii de unu la unu.
Bine este, totuşi, că echipa a început să joace, să-şi creeze ocazii de a marca, este tot timpul prezentă în terenul advers.
Să nu uităm că avem cea mai tânără echipă din serie. F.C.M. are 8-9 jucători sub 21 ani în teren, ceea ce spune mult.
După câţiva ani de experienţă, în mod cert vor creşte în valoare şi nu vor mai rata aşa de mult.
Trebuie să dăm credit antrenorului, echipei, jucătorilor tineri, că vor veni şi rezultatele dorite. S-a demonstrat că există valoare, există potenţial, echipa se va „suda” în timp, prin joc, prin antrenamente şi meciuri oficiale.
A fost un meci dârz, cu multă risipă de energie pe teren, s-a jucat până la epuizare fizică, la limită, s-au dorit cele trei puncte, care au fost în „buzunarul” nostru, dar care au fost cedate gazdelor pe final. Acum meciul cu CON-PET PLOIEŞTI este istorie.
Atenţie, urmează un joc care trebuie câştigat.
DUPĂ UN JOC BUN… TRADIŢIA S-A RESPECTAT
Date: