VIDEO. ” RĂVĂŞITUL OILOR” LA RUNCU, LA CEA DE A 22-A EDIŢIE

Date:

Ravasitul oilor An de an, la poalele munţilor Leaota din localitatea dâmboviţeană Runcu, ciobanii se întâlnesc în a doua săptămână din luna septembrie la Răvăşitul Oilor. Manifestarea, ajunsă la cea de a 22- a ediţie, adună zeci de păstori la poalele Leaotei, care vin atât din zonă, cât şi din judeţul Braşov, să-şi etaleze produsele timp de două zile. S-a dansat ca pe vremuri, s-a mancât bulz şi pastramă, iar ţuica de prună a fost la mare cinste. După o vară petrecută în Bucegi, oile din Runcu s-au întors acasă. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a participat la manifestările desfăşurate în localitatea Runcu, ce marchează împlinirea a celei de a 22-a ediţii a sărbătorii „Răvăşitul oilor”. Obiceiul presupune coborârea turmelor de oi de la munte, în comuna Runcu, unde zeci de ciobani de la Poalele Leaotei îşi etalează produsele, în cadrul unui târg special amenajat. Practic, prin organizarea acestui târg, se încheie anul pastoral. în deschiderea manifestării, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa s-a adresat locuitorilor din Runcu, precum şi dâmboviţenilor veniţi la târg, asigurându-i Ravasitul oilor Runcu 2013de tot sprijinul în dezvoltarea acestei zone: „Este o bucurie pentru mine să fiu alături de locuitorii din comuna Runcu şi de cei din zona de nord a judeţului Dâmboviţa, la cea de a 22-a ediţie a sărbătorii „Răvăşitul oilor”. Nu am lipsit niciodată şi voi încerca să nu lipsesc niciodată, pentru că îmi sunt dragi tradiţiile româneşti şi îmi sunt dragi oamenii din această zonă. (…) Îi spun şi domnului primar că îl voi sprijini pentru a finaliza lucrările pentru apă şi celelalte lucrări începute. Sunt aproape sigur că vom avea finanţarea necesară pentru proiectul Subcarpatica, o investiţie care va deschide în mod determinant această zonă spre activităţi economice, turistice sau de altă natură. Vă mulţumesc pentru invitaţie şi vă felicit pentru faptul că menţineţi această tradiţie, care înseamnă un moment de regăsire a comunităţilor locale. Îmi doresc să fim mai mulţi anul viitor, mai veseli cu ceva mai multe speranţe într-un trai mai bun. Ravasitul oilor Runcu La mulţi ani, Runcu, la mulţi ani, tuturor!”, a afirmat Adrian Ţuţuianu. Pe lângă diversitatea produselor tradiţionale româneşti şi atracţiile gastronomice, şi anul acesta, participanţii la târg s-au putut bucura de un spectacol folcloric, cu artişti consacraţi de muzică populară, dar şi de alte surprize organizate de primarul comunei Runcu, Gheorghe Brebeanu. De asemenea, la sărbătoare au venit şi meşteri populari din toată ţara, care au adus cu ei numeroase obiecte făcute manual: vase de ceramică, obiecte de port popular, carpete, sculpturi şi multe alte obiecte tradiţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ingredientele riscante care se regăsesc în loțiunile pentru bebeluși

Loțiunile pentru bebeluși sunt esențiale pentru hidratarea și protejarea...

Angajatorii dâmbovițeni au 377 de locuri de muncă vacante

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot...

MORENARUL ANDREI IVAN S-A SĂTURAT DE CRAIOVA

Andrei Ivan are un mesaj clar pentru şefii Craiovei:...

SORANA CÎRSTEA A UITAT SĂ CÂȘTIGE

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (34 de ani, locul...