VIDEO. Atacurile urşilor au fost anticipate

Date:

Ursul coboara la Raul AlbUrşii au început să facă din nou legea în judeţul Dâmboviţa. După cum ştim, duminică şi luni, o ursoaică cu pui a semănat spaimă şi teroare în rândul localnicilor din comuna dâmboviţeană Vârfuri. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, având în vedere evenimentele nedorite înregistrate în toamna anului 2012, cu o săptămână înainte de a se produce incidentele din comuna Vârfuri, a demarat o amplă campanie de informare a cetăţenilor din nordul judeţului, referitor la prevenirea atacurilor animalelor sălbatice. În urmă cu o săptămână, locuitorii din comuna dâmboviţeană Râu Alb au fost informaţi cu privire la riscurile existente în zonă, dat fiind faptul că urşii frecventează zonele respective. Astfel, poliţiştii din cadrul IPJ Dâmboviţa s-au deplasat pe raza localităţilor situate în nordul judeţului, unde au venit în sprijinul cetăţenilor cu atenţionări şi recomandări în cazul prevenirii atacurilor animalelor sălbatice, în special urşi. Poliţia dâmboviţeană le-a recomandat tuturor cetăţenilor ca, în cazul în care observă prezenţa unui animal sălbatic în localitate, să sune imediat la numărul unic de urgenţă 112, apel gratuit, pus la dispoziţia acestora. Totodată, cetăţenii au fost sfătuiţi, în cazul în care un animal sălbatic îşi face apariţia în zona locuinţelor sau anexelor gospodăreşti, să nu se apropie de acesta, încercând să-l îndepărteze, întrucât există riscul să devină victime ale unui atac, după lăsarea serii, să evite deplasările în zonele împădurite, să nu depoziteze resturi de hrană în zona locuinţelor şi să evite deplasările cu animalele la păscut în locuri îndepărtate şi izolate. Totodată, poliţia dâmboviţeană informează că, potrivit HG 1679/29.12.2008, pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplare din speciile de faună de interes cinegetic, proprietarilor de culturi agricole sau silvice şi de animale domestice le revin următoarele obligaţii: să declare şi să înregistreze suprafeţele pe care sunt înfiinţate culturile agricole, potrivit legii; să aibă elaborate amenajamente silvice în vigoare, potrivit legii; să solicite, în scris, persoanei juridice care gestionază fauna de interes cinegetic întreprinderea de acţiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole şi/sau vegetaţiei forestiere, în perioadele în care acestea sunt frecventate pentru hrană de exemplare din speciile de faună de interes cinegetic şi să amplaseze în culturile agricole sau silvice mijloace de îndepărtat exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic (fixe sau mişcătoare) fizice ori chimice, permise de lege, cu ajutorul cărora vor alunga sau împiedica pătrunderea acestora în interiorul culturilor. Obligaţiile ce revin proprietarilor de animale domestice pentru prevenirea pagubelor cauzate de exemplare din speciile de faună de interes cinegetic sunt: să declare şi să înregistreze animalele domestice, potrivit legii; să asigure paza animalelor domestice aflate la păşunat sau la diferite munci; să folosească pentru păşunatul animalelor domestice numai acele suprafeţe admise; să adăpostească, pe timp de noapte, animalele domestice numai în locuri împrejmuite şi păzite şi să deplaseze animalele domestice prin pădure spre locurile de păşunat şi adăpat, numai pe traseele stabilite în acest scop, de comun acord, cu persoana juridică ce gestionează fauna de interes cinegetic din perimetrul respectiv şi cu administratorul suprafeţei respective de fond forestier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...