In perioada 22-24 octombrie, a avut loc, la Târgovişte, prima sesiune de consultări „Sprijin pentru piaţa muncii”. Scopul principal îl constituie promovarea bunelor practici în educaţie, a accesului şi integrării pe piaţa muncii a studenţilor cu dizabilităţi – viitori absolvenţi. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul prioectului strategic POSDRU „Dezvoltarea şi implementarea unui programpilot integrat pentru creşterea accesului la învăţământul superior pentru persoane cu di-zabilităţi”. Este primul dintr-o serie de trei acţiuni ce se vor derula în cele trei centre universitare, partenere în acest proiect Universitatea Valahia – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.
In primele două zile ale evenimentului au avut loc sesiuni de dezvoltare personală adresate studenţilor, ateliere de lucru dedicate mentorilor – profesorii implicaţi în acest proiect. Ultima zi – cea de ieri – a fost dedicată unei dezbateri pe tema angaja-bilităţii persoanelor cu di-zabilităţi şi în ceea ce priveşte sprijinul mediului universitar şi ştiinţific adresat acestora, respectiv facilitarea parcursului studenţilor cu dizabilităţi în învăţământul superior.
Au fost încheiate parteneriate şi acorduri de colaborare, în scopul realizării şi dezvoltării unei reţele de schimb de experienţă şi bune practici, ce are ca scop declarat promovarea rezultatelor proiectului şi facilitarea integrării pe piaţa muncii a studenţilor cu dizabilităţi, viitori absolvenţi.
Acţiunea s-a adresat în special studenţilor şi cadrelor didactice din Universitatea Valahia, factorilor de decizie din instituţiile de învăţământ superior, instituţii cu atribuţii privind incluziunea socială, autorităţi publice, dar şi angajatori din regiunea Sud Muntenia.
Sesiunile de consultări „Sprijin pentru piaţa muncii” s-au derulat în paralel cu acţiunea de diseminare a rezultatelor proiectului către alte universităţi şi au implicat aproximativ 400 de persoane, studenţi din grupul ţintă, reprezentanţi ai persoanlului didactic al universităţilor partenere, ai organizaţiilor partenere, ONG-urilor, DGAPSC-urilor la nivel regional şi local, angajatori din regiunea Sud Muntenia, jurnalişti, invitaţi ai altor universităţi, experţi pe termen scurt din echipa de implementare.
EDUCAŢIE UNIVERSITARĂ PENTRU PERSOANE CU DIZABILITĂŢI
Date: