Echipa din Şotânga e neînvinsă de două etape. A câştigat cu 2-1 (Popa – Dragnea – Neamţu) şi a remizat, alb (0-0), cu Avântul Reghin. Ambele meciuri s-au disputat pe „biliardul” stadionului Academia Ghiorghi Zotic din Şotânga. în aceste două confruntări s-au văzut îmbunătăţiri în planul jocului. Marcajul din apărare e mai strict, circulaţia balonului şi a jucătorilor, mai rapidă. Linia mediană ţine ritmul. Din păcate, în atac, prestaţiile lui Popa, Leţu, Dragnea, Mândru sunt neinspirate şi vlăguite. Ratează mult.
în continuare, fundaşii Banu şi Anghel sunt accidentaţi.
Şi-au revenit Neagu şi Daia. Se consideră că aducerea lui Alin Olteanu (de la Recolta Gura Şuţii, fost la Gloria Corneşti) şi Gabi Petre ( Flac[ra Moreni ) a fost benefică. „Tunarii” târgovişteni mai au mult de lucru în special în atac, acolo unde o ratare o anunţă pe alta. Suferă de timiditate ofensivă.
Puiu Becheanu se
bazează pe intuiţia lui Petre, pe imaginaţia lui Mândru, pe puterea de percuţie a lui Dragnea, pe travaliul lui Cernea.
Apărarea trebuie să fie mai agresivă, să nu se lase până nu anihilează potenţialul ofensiv al adversarilor.
F.C.M.-ul a primit multe goluri, 24 (!!!): 21 – Bic[ şi 3 – Andrei. O medie de două goluri pe meci. E prea mult. După consumarea a 12 etape, F.C.M. Târgovişte este pe locul 11, cu 8 p în clasamentul general şi pe locul 4, cu 7 p (din 5 meciuri), în clasamentul play-out (locurile 7-12).
F.C.M. Târgovişte Se văd ceva îmbunătăţiri
Date: