Răspunsul dat de Dumnezeu suferinţei: prezenţa Sa

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Cu ani în urmă, pe când mă aflam la rând, la laşi, printre pelerinii care aşteptau să sărute moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, o femeie care era lângă noi, văzând cum câţiva tineri priveau cu dispreţ la noi şi spuneau: „Ce proşti!”, a început să ne spună că şi dumneaei, cu vreo patru ani în urmă, era şi proceda la fel ca ei. Dar când a ajuns acasă, parcă ceva o mustra, spunându-i şoptit că nu a făcut bine. După multe frământări, a mers la un preot şi l-a întrebat: „De ce stau oamenii zile întregi la rând, în frig şi în ploaie, zi şi noapte, doar pentru a se închina şi a săruta moaştele?” Părintele a răspuns: „Pentru ca să se apropie şi mai mult de Dumnezeu!” Atunci şi dânsa i-a zis că vrea să se apropie mai mult de Dumnezeu şi nu poate. Ce trebuia să facă? Preotul a îndemnat-o să facă binele. Femeia a plecat şi după un timp s-a întors la preot şi i-a spus că a făcut binele şi tot nu s-a putut apropia de Dumnezeu. Preotul i-a spus atunci să se ducă să se roage. A trecut o vreme şi s-a întors spunând că s-a rugat, dar tot n-a simţit că s-a apropiat de Dumnezeu. Preotul i-a spus atunci să se ducă şi să nădăjduiască. Femeia a plecat şi după o vreme s-a întors şi i-a spus preotului: „Părinte, acum cunosc şi eu pe Dumnezeu!” Preotul a întrebat-o: „Cum ai ajuns la Dumnezeu?” Iar femeia a răspuns că suferinţa a adus-o la cunoaşterea lui Dumnezeu. A venit peste ea o boală grea, medicii nu-i mai dădeau şanse de viaţă, însă Dumnezeu şi Sf. Parascheva i-au dat o şansă, au auzit strigătul ei şi i-au văzut nădejdea pe care şi-a pus-o în ei, şi iată că trecuseră patru ani de atunci, în care nu i se întâmplase nimic rău, spre surprinderea multora, dar de atunci nu mai lipsise niciodată de la rândul „proştilor” pentru Hristos.
A înţeles atunci că Dumnezeu se strecoară prin rănile noastre. „Acesta este răspunsul pe care Dumnezeu îl dă suferinţei: prezenţa Sa” – spune Andre Frossard.
Suferinţa este ca o nostalgie după absolutul divin. Este preţul pe care îl plătim pentru libertatea noastră. Când omul e în suferinţă, socoteşte că e uitat de Dumnezeu. Dar nu-i adevărat. Noi, prin libertatea ce o avem, îl părăsim pe Dumnezeu şi dăm de suferinţă. Dumnezeu foloseşte suferinţa pentru a-i aduce pe oameni la El. Adesea şi boala este de folos când este vorba să înveţe minte pe cel păcătos.
lar de are omul suferinţă şi necaz, trebuie să alerge la Dumnezeu ca să-l scape. El este ajutorul şi scăparea noatră. Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună, să cânte psalmi. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii ca să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica…” (lacov 5,13). Dar oare aşa fac oamenii care se îmbolnăvesc? Priviţi şi veţi vedea că fac altfel. Ei caută ajutor la descântătoare, la vrăjitoare, la presupuşi doctori tămăduitori, neglijând pe Cel ce poate să-l vindece.
Psalmistul David spunea că: „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împrejoară. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor” (Ps. 45). Admirabilă credinţă are psalmistul! Dar să ne întrebăm: aşa-i şi a noastră? Noi nu avem asemenea credinţă. „Noi – zice Sf. Vasile cel Mare – nu răbdăm mânia unui om; iar dacă un câine sare la noi, nu privim la Dumnezeu, ajutorul nostru, ci înspăimântaţi ne gândim numai la noi înşine”. Dar nu-i bine să fim aşa. Să ne căutăm ajutor în puterea ce o avem, să nu căutăm sprijin în puterea politică sau în puterea banilor, pentru că nu în aceasta stă puterea. Puterea noastră stă în Dumnezeu. El te poate face bogat sau sărac, te poate îmbolnăvi sau însănătoşi, te poate omorî şi te poate învia. De aceea, spune Sf. Ap. Pavel: „Când sunt slab, atunci sunt tare”. Astfel, când omul ce este în necaz are credinţă şi nedejde în Dumnezeu, are trai şi putere.
„Fii vesel – spune Sf. Vasile cel Mare – că pe cel pe care îl iubeşte, Domnul, pe acela îl ceartă. Eşti sărac? Bucură-te că vei moşteni bunătăţile lui Lazăr. Eşti luat în batjocură din pricina credinţei? Fii fericit căci batjocorirea ta ţi se va schimba în slavă de înger!”
Să ne punem dar credinţa şi nădejdea în Dumnezeu şi nu în altcineva, ca să primim ajutorul Lui. Doar aşa vom putea scăpa şi noi de bolile sufleteşti şi trupeşti. Omul care are credinţă poate face bine cu credinţa ce o are, şi semenilor săi. Mântuitorul vindecă un îndrăcit pe baza credinţei ce o are tatăl copilului (Marcu 9,14); vindecă pe sluga sutaşului pentru credinţa ce o are sutaşul. lar când nişte oameni au adus la Mântuirorul un paralitic, văzând credinţa lor, Mântuitorul l-a vindecat (Luca 5,18). Fiica cananeen-cei este vindecată pentru credinţa mamei ei (Matei 1,21). Dar când oamenii n-au credinţă, nu sunt ajutaţi de Mântuitorul. Spunea Sf. Scriptură: „Şi n-a făcut acolo multe minuni din pricina necredinţei lor” (Matei 13,58).
Atenţie! La câtă suferinţă este astăzi în lume, e nevoie şi de credinţa ta! Pentru credinţa ta, să poată vindeca Mântuitorul un semen al tău!