Tensiuni şi contestaţii înaintea alegerilor din PDL Târgovişte

Date:

marin antonescuTeatrul Municipal Tony Bulandra găzduieşte, astăzi după-amiază, conferinţa de alegeri a Organizaţiei PDL Târgovişte. Cei 186 de delegaţi, între care 65 de preşedinţi ai organizaţiilor de secţii de votare, şapte consilieri locali şi un viceprimar – delegaţi de drept – sunt chemaţi să aleagă preşedintele organizaţiei, secretarul general, doi primvicepreşedinţi, opt vicepreşedinţi şi opt secretari executivi. Marin Antonescu a precizat că a fost stabilită o comisie de organizare a acestor alegeri, BPJ fiind din acest punct de vedere exonerat de orice răspundere. Primarul Gabriel Boriga – suspendat din partid – nu va participa la aceste alegeri, iar deputatul Florin Popescu nu fusese invitat până ieri la prânz. Acesta din urmă a şi depus o contestaţie legată de organizarea alegerilor, mai precis de modul în care au fost desemnaţi delegaţii cu drept de vot, fără a avea însă şi sorţi de izbândă. Nici viceprimarul Ciprian Prisăcaru, contracandidatul lui lancu Caracota la funcţia de preşedinte, n-a primit un răspuns favorabil la solicitarea listei nominale cu delegaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...