COMUNICAT DE PRESĂ. Conservatorii dâmboviţeni au marcat Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului prin acţiuni caritabile derulate în comuna Râu Alb şi în municipiul Târgovişte

Date:

Conferinta PSD 20.11.2013La Râu Alb, membrii PC au răspuns unui caz semnalat în media locală şi au venit în sprijinul unei familii care trăieşte în condiţii de sărăcie extremă. Ajutorul material acordat a constat în piese de mobilier, alimente de bază, îmbrăcăminte, seturi de lenjerie, jucării şi alte bunuri care să le îndulcească viaţa celor trei copii care nu cunosc bucuriile specifice vârstei. O fetiţă de 12 ani şi doi băieţi, de 8 şi, respectiv, 4 ani, trăiesc într-o căsuţă părăginită, insalubră, fiind în majoritatea timpului în compania mamei, pentru că tatăl este plecat cu săptămânile la muncă. Banii câştigaţi sunt puţini şi nu acoperă nici pe departe nevoile familiei.
Darurile oferite au adus zâmbete pe chipurile sfioase ale celor trei copii care, până mai ieri, se jucau cu rămăşiţe de păpuşi şi maşinuţe abandonate de cei de vârsta lor, mai norocoşi.
„Tragem un semnal de alarmă asupra faptului că, în România, există încă foarte mulţi copii care au de suferit de pe urma abuzurilor şi a sărăciei. Considerăm că trebuie să ne îndreptăm preponderent atenţia către aceste probleme care ne îndepărtează mult de ceea ce noi, ca popor, suntem sau vrem să devenim”, a subliniat, cu ocazia acestei acţiuni, preşedintele conservatorilor dâmboviţeni, deputatul Georgică Dumitru.
Organizaţiile judeţene de femei şi tineri conservatori au coordonat acţiunea caritabilă de la Căminul social de tip familial Sf. Ierarh Nicolae, instituţie socială din cadrul Centrului Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgo-viştei, situat în Calea Domnească, nr. 261, în municipiul Târgoviş-
te.
Este un apartament pus la dispoziţia copiilor defavorizaţi, de către Arhiepiscopia Târgoviştei, prin purtarea de grijă şi binecuvântarea Înalt-preasfinţiei Sale Dr. Nifon, Arhiepicop şi Mitropolit al Târgoviştei şi ocrotitorul spiritual al acestor copii, sub al cărui Înalt Patronaj funcţionează acest Centru.
Membrii PC au donat acestui centru apartament pus la dispoziţia copiilor defavorizaţi, de către Arhiepiscopia Târgoviştei, prin purtarea de grijă şi binecuvântarea Înalt-preasfinţiei Sale Dr. Nifon, Arhiepicop şi Mitropolit al Târgoviştei şi ocrotitorul spiritual al acestor copii, sub al cărui Înalt Patronaj funcţionează acest Centru.
Membrii PC au donat acestui centru Copiii, părinţii lor spirituali şi personalul Centrului au apreciat darurile şi s-au bucurat de prezenţa primilor oaspeţi în casa care va deveni, în curând, pentru toţi, un veritabil cămin.
„Prin gestul nostru, care în mod cert n-o să rămână singular, dorim să lansăm un mesaj de solidaritate în sprijinirea copiilor instituţionalizaţi, dar şi a copiilor care au nevoie de un adăpost, de un cămin. Totodată, astăzi, marcăm şi Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, o dată care, din nefericire, trece de multe ori neobservată, asemenea copiilor abandonaţi. Vom continua seria acţiunilor de acest fel, pentru că noi, conservatorii dâmboviţeni, suntem conştienţi de faptul că înlănţuirea de gesturi simple, dar pline de generozitate, poate transforma radical, în bine, viaţa multor copii”, a declarat preşedinta organizaţiei judeţene de femei a PC, Loredana Nicolae.
Biroul de presă al PC Dâmboviţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...

Clipe de groază pentru un șofer 

Noaptea trecută, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervenim...

Incendiu puternic la un lan de grâu 

Alerta s-a dat la 112 și s-a solicitat intervenția...