Chiar dacă e iarnă. MUNICIPAL E PE VAL! CS Municipal Târgovişte – CS Phoenix Galaţi 109-55 (33-11. 24-19. 26-8. 26-17)

Date:

csmCS Municipal îşi calibrează armele pentru ultimul meci important al anului, cel cu Sepsi Sf. Gheorghe, iar meciurile cu formaţii precum Phoenix Galaţi sunt ideale pentru teste. Nou promovata venea la Târgovişte cu un moral bun după câteva victorii neaşteptate şi spera într-un rezultat bun şi în vechea cetate de scaun.
Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, pentru că CSM-ul nu a dat nicio şansă grupării dunărene.
Meciul s-a rezolvat repede. După doar 10 minute. Când ai 22 de puncte avans în prima repriză, nimic nu se mai poate întoarce, deşi teoretic baschetul este un sport în care se pot produce surprize.
Numai că la Târgovişte n-a fost cazul, echipa lui Dan Fleşeriu reuşind să se impună categoric şi fără nicio emoţie prea mare. Mai mult, CS Municipal a una dintre cele două formaţii de primă ligă care au depăşit cota de 100 de puncte în etapa recent încheiată.
Jucătoarele de talie au fost cele care şi-au tras partea leului la capitolul puncte marcate în partida de sâmbătă, Jenna Smith şi Lenita Sandford înscriind împreună 39 de puncte, aproape cât întreaga formaţie gălăţeană.
Echipa lui Sakis Paralikas s-a bazat, în continuare, pe americancele din lot, care au reuşit să înscrie ceva puncte, însă per total CSM-ul a fost superior la toate capitolele grupării gălăţene.
După acest joc, CS Municipal Târgovişte rămâne pe locul 5, cu 14 puncte, însă cu o partidă mai puţin disputată. În etapa următoare, în data de 28.11.2013, CSM o va înfrunta în deplasare pe Olimpia CSU Brasov în sala Forex, formaţie clasată pe locul 7 după 9 etape cu 14 puncte. După acest joc este programat să se dispute şi jocul restanţă al CSM-ului, meci restant din etapa a 8-a, în deplasare la U CSM Oradea, partidă ce va avea loc în data de 30.11.2013

  RezuItate etapa a IX-a  
CS Municipal Târgovişte- CS Phoenix Galaţi 109-55 (33-11, 24-19, 26-8, 26-17)
U CSM Oradea – Olimpia Braşov 68-85 (15-22, 17-21, 21-27, 15-15)
CSM Satu Mare – Universitatea Cluj-Napoca 72-52 (21-14, 23-8, 18-6, 10-24)
CS Rapid Bucureşti – ACS Sepsi SIC 51-81 (17-21, 12-23, 13-19, 9-18)
CSBT Alexandria – BCM Danzio Timişoara 60-44 (24-12, 15-10, 12-9, 9-13)
BC UVG ICIM Arad – ACS Nova Vita Tg. Mureş 79-36 (25-4, 19-6, 19-11, 16-15)
SCM Craiova – CSU Alba Iulia 53-103 (17-32, 17-25, 11-20, 8-26)
  CIasament  
1. ICIM Arad 9/0 18 775/497(+278)
2. CSU Alba lulia 8/1 17 750/421(+329)
3. CST BC Alexandria 8/1 17 630/437(+193)
4. ACS Sepsi SIC 6/3 15 777/575(+202)
5. CSM Târgovişte 6/2 14 705/423(+282)
6. CSM Satu Mare 5/4 14 591/566(+25)
7. Olimpia CSU Braşov 5/4 14 550/582(-32)
8. Phoenix Galaţi 4/5 13 699/698(+1)
9. BCM Danzio Timişoara 4/5 13 535/642(-107)
10. Univ. Cluj-Napoca 2/7 11 533/647(-114)
11. CS Rapid Bucureşti 2/7 11 501/695(-194)
12. Universitatea Oradea 2/6 10 510/642(-132)
13. SCM U Craiova 1/8 10 433/827(-394)
14. CS Nova Vita 0/9 9 395/732(-337)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier grav produs în afara localității Comișani

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost informați cu...

RAR și polițiștii dâmbovițeni au desfășurat ample controale 

 Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița,...

PERCHEZIȚII în municipiul Târgoviște 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului...

Coliziune  pe DN 71, pe raza localității Bâldana

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un...