Reglare de conturi între două clanuri din municipiul Târgovişte. În această seară, în cartierul Prepeleac din Târgovişte s-a iscat un scandal cu macete, topoare şi bâte între membrii clanului Făcăleţ din microraionul 11 şi alţi tineri din Prepeleac. Din informaţiile pe care le deţinem se pare că scandalul a izbucnit la o sală de forţă din Târgovişte iar după aceea s-a lăsat cu bătaie în stradă, în car-tieul Prepeleac. Se pare că mărul discordiei ar fi nişte femei. Imediat la faţa locului au sosit în primă fază poliţiştii şi ulterior au fost solicitate întăriri, mascaţii de la Jandarmerie şi trupele speciale DIAS. La spital au ajuns şapte persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 63 de ani. Două dintre victime au prezentat leziuni mai grave, restul au avut simple contuzii. Bărbaţii din Prepeleac care sunt şi victeme susţin că s-au trezit cu cei din microraionul 11 peste ei în curte şi fără ca agresorii să accepte o discuţie amiabilă, s-a pornit bătaia: „Eram în curte la un văr şi au venit nişte ţigani care mai zic că sunt şi pocăiţi.10-15 indivizi înarmaţi cu macete, bolovani şi bâte şi ne-a luat la omor . Nu ştiu de ce au venit. Sincer când eram copii ne jucam fotbal, am crescut împreună, unii cu alţii. Au intrat peste noi şi au început să dea, unchiu este tăiat pe spate… Au bani, au putere ne temem. Se ocupă cu femei, maşini, camătrie şi sunt şi pocăiţi dar şi în politică „, a declarat Stelian Bâţu. Pentru a nu se isca un alt scandal în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte mascaţii de la Jandarmerie şi trupele speciale DIAS au asigurat ordinea şi liniştea în curtea unităţii spitaliceşti. Atât victimele cât şi agresorii sunt audiaţi de poliţişti pentru a se stabili cu exactitate cauzele conflictului.