S-a scris şi s-a povestit mult despre război, despre facerile şi despre desfacerile din structurile şi din corpurile lui, despre cum şi de ce a început, despre cum s-a desfăşurat şi despre urmări ale tuturor acestor fapte, ale tuturor acestor alăturări care au dat lumii posibilităţi nenumărate să îşi cunoască şi să încerce să îşi înţeleagă colecţia de orori în care a fost şi rămâne deseori cuprinsă, să încerce să îşi adauge fapte pe care oricare minte greu le poate închipui şi mai departe înţelege. Cărţile care cuprind în corpul lor poveşti despre şi cu război sunt nenumărate, sunt de găsit (pentru cine le caută…) în toate bibliotecile lumii, iar fiecare conţine poveşti şi date ale lor care nu îşi pot conduce cititorul decât în cele mai aspre şi mai dure stări posibile care pot să încapă într-o minte umană, în corpul dispus să absoarbă cuvinte care se vor zbate continuu după ce au fost încorporate în el, după ce le-a accetat şi şi le-a asumat.
Dan Gîju adună firesc şi aşază în cuvinte povestea care la rândul ei ţine în corpul ei poveşti şi desfăşurări amănunţite ale lor. Toate ies din cadrele, din sfera relatării şi se adună şi se aşază în acelea ale cuvintelor care zgârie orice suprafaţă disponibilă şi lasă în urma lor urme adânci, urme pe care cicatricile ulterioare ne le vor face să mai tacă vreodată, ci le vor ţine în aceste forme ale spunerii continue, ale zicerii permanente.
… Îl urmăream cu ochii holbaţi, precum caracuda, deşi nu mai vedeam nimic şi nu auzeam decât o continuă cădere de ape, de parcă nimerisem sub Niagara. Aşa m-am speriat, încât pentru o clipă chiar mi-a fulgerat prin minte că or să mă abandoneze acolo, să mă înec. Drept urmare, am început să dau din aripi în disperare; doar, doar mă voi menţine la suprafaţă…
Pumnul de Fier este o frescă aridă, frustă, crudă şi conţinătoare a tuturor ingredientelor care ar putea să impună gustul pentru această fascinantă poveste aşezată între aceste coperte, aşezată în aceste cuvinte care covârşesc de-a dreptul, care acaparează şi adaugă stări corpului lor, stări ce se mută tot timpul neobosite între textul în care sunt prinse şi între corpul celui ce intră, prin lectură, în contact cu ele. Povestea nu lasă garda jos şi nu permite răcirea evenimentelor şi ale efectelor pe care le ţin şi pe care le conţin, pe care le impun şi pe care le transportă în atmosfera mai mult sau mai puţin cuprinzătoare, mai mult sau mai puţin încăpătoare a cititorului lor.
… Emoţiile sunt mari… Dar cine nu are, în viaţă, emoţii?! Ai emoţii când te prezinţi la un examen oarecare, când îţi îmbrăţişezi mama, pe care nu ai mai văzut-o de mult, când mergi la întâlnire cu iubita, când eşti chemat în faţa superiorului… Până şi artiştii cei mai renumiţi, pe scenă, în faţa publicului, au emoţii. Dar noi, când urmează să dăm ochii cu inamicul, cu moartea; cum să nu fim tulburaţi până în cele mai tainice cotloane ale sufletului nostru…
Dan Gîju se foloseşte de toate aceste efecte senzoriale pentru a face vizibile scene, momente unice şi greu repetabile altfel decât în cuvinte bine aşezate în text, bine integrate ca să poată să facă vizibile toate arcadele sub care se aşază momentele poveştilor cuprinse aici, momentele poveştilor care fac în aşa fel ca implicarea lor în stările celui ce le parcurge să fie totală.
… Prin Zdenka am descoperit dintr-o dată arta, această „magnifică lecţie de sinceritate” cum a denumit-o Rodin. A fost prima femeie din viaţa mea pe care nu am plăcut-o pentru trupul tânăr şi dornic de viaţă. Însuşirile ei spirituale m-au determinat să-mi schimb radical modul de a trăi, de a mă distra, de a-mi petrece timpul liber. Am devenit mai selectiv, mai pretenţios cu mine însumi, am devenit mai altfel…
Pumnul de Fier este încă una dinte piedicile care nu lasă să treacă mai departe vieţile ce au fost implicate în poveşti neverosimile, cărora li s-au impus implicarea şi aşezarea în registre ale ororii şi ale tuturor desfăşurărilor lor, ale tuturor momentelor lor zguduitoare, duioase sau puse în ramele crude ale dramei, în cele dulcege ale melodramei şi ale tuturor întregilor lor desene şi desemnări pe hărţile firii umane, pe itinerariile desfăşurărilor oricăror destine omeneşti care nu pot să facă faţă şi să se aşeze în limitele uitării.
Gabriel Enache
