DERBY-UL MARILOR ORGOLII FCM Târgovişte – Chindia Târgovişte. Astăzi, ora 17:00, stadion Academia „Ghiorghi Zotic”

Date:

A sosit vremea celui mai important derby al fotbalului dâmboviţean. Concitadinele FC Municipal şi Chindia Târgovişte se înfruntă, astăzi, într-un meci al orgoliilor şi al supremaţiei locale. Dintotdeauna duelurile directe dintre cele două formaţii au fost totale din punct de vedere al angajamentului combatantelor.
Înaintea duelului direct, cele două divizionare C dâmboviţene pornesc de pe poziţii diferite. Municipal vine după un eşec dureros suferit la Reghin, în vreme ce Chindia abordează derby-ul din postura echipe care a debutat cu o victorie în actuala stagiune. „Am încredere în copiii noştri. Sunt jucători care vor să-şi demonstreze calităţile, iar dorinţa lor de a face o figură frumoasă în derby-ul cu Chindia mă face să cred că vor reuşi un meci bun. Sunt încrezător că putem obţine un rezultat favorabil”, declară Ghiorghi Zotic înaintea jocului de vineri.
De partea cealaltă, preşedintele Mugur Porumbacu nu ia în calcul decât varianta victoriei, orice al rezultat fiind considerat de oficialul „importat” de la Otopeni drept nesatisfăcător: „Ştiu că există o mare rivalitate între cele două echipe, dar pe noi nu trebuie să ne intereseze decât victoria. Nu mă va mulţumi nimic altceva decât un succes pe terenul Municipalului”, spune Porumbacu. Cei doi tehnicieni ai formaţiilor târgoviştene sunt mai degrabă rezervaţi înaintea duelului de foc, atât Costel Diaconu, cât şi Silviu Dumitrescu declarând că vor ca echipele lor să ofere un spectacol fotbalistic de calitate celor care vor fi în tribunele stadionului din Şotânga: „Sper să avem parte de un arbitraj corect. Dacă vom fi lăsaţi să jucăm, o să ne facem treaba cât mai bine. Băieţii sunt conectaţi la acest meci sută la sută”, a precizat Diaconu. Silviu Dumitrescu speră ca rivalităţile interne să nu degenereze într-un joc dur: „Am mai jucat astfel de meciuri şi sunt convins că fotbaliştii Municipalului vor fi foarte determinaţi. Jucătorii mei trebuie să-şi respecte adversarul şi să se concentreze la această confruntare. Asigur pe toată lumea că vom trata partida cu maximă seriozitate”, a spus Dumitrescu.
PROBLEME DE LOT
Atât Chindia, cât şi FC Municipal Târgovişte nu se vor putea baza pe mai mulţi dintre oamenii importanţi din cele două loturi. Dacă la echipa lui Silviu Dumitrescu singura absenţă notabilă este cea a lui Marin Vătavu, nerefăcut după acceidentarea suferită cu Alro Slatina, în tabăra FCM-ului lucrurile sunt ceva mai complicate, Daia şi Timofte fiind accidentaţi. Celor doi li se alătură Florin Leţu, care-şi ispăşeşte etapele de suspendare după „roşul” primit în meciul de cupă, cu Juventus Bucureşti.
NUME NOI LA JUNIORI
Similitudinile dintre cele două formaţii continuă şi la capitolul noutăţi. Atât în staff-ul Municipalului, cât şi în cel al Chindiei a apărut câte un nume nou la capitolul antrenori. Cătălin Nicuşor Lechea se va ocupa de unele grupe de tineri fotbalişti ai FCM-ului, iar la Chindia staff-ul a fost completat cu Remus Gâlmencea, care, împreună cu Răzvan Toboşaru, va pregăti copiii formaţiei din strada Justiţiei.
FORMAŢII
PROBABILE
FCM: Bica – Neagu, Coman, Anghel, Cernea -Gâldău, Lungeanu – Enescu, Mândru, Popa – Dragnea.
Antrenor: Costel
Diaconu
Chindia: Popescu -Pătru, Dinu, Ispas, Ghiţă -Honciu – Dobre, Anton, Văduva – Cherchez, Bucă
Antrenor: Silviu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Noțiuni esențiale despre site-uri web: Ghid pentru începători și nu numai

Construirea unui site web poate părea, la prima vedere,...

Mărfuri contrafăcute în valoare de aproape 1 million de euro

Polițiștii au realizat o captură impresionantă, au descoperit 9.352...

Atenție, utilizatori! Crește numărul atacurilor cibernetice pe rețelele sociale. Cum te poți proteja!

În ultima perioadă, tentativele de compromitere a conturilor de...
error: Conținutul este protejat!!