Ghiorghi Zotic îşi avertizează unii dintre jucători: „UNII CARE SE CRED MARI FOTBALIŞTI NE VOR PĂRĂSI CURÂND”

Date:

Sincroane Fcm - GheconF.C. Municipal Târgovişte se pregăteşte de unul dintre cele mai importante jocuri ale actualului campionat. Vineri, pe stadionul divizionarei C dâmboviţene vine Unirea Tărlungeni, candidată, cu şanse, la promovarea în eşalonul superior.
Deşi echipa sa nu este considerată favorită a duelului de mâine, patronul roş-albaştrilor consideră că Municipal are capacitatea de a obţine un rezultat favorabil în faţa ocupantei poziţiei secunde a seriei C6.
– Domnule Zotic, meci greu la final de săptămână pentru Municipal…
– Da şi nu. Chiar dacă întâlnim echipa de pe locul al doilea, să ştiţi că diferenţele valorice dintre echipele aflate în fruntea clasamentului şi cele de la jumătatea ierarhiei sunt destul de mici. Nu mai spun că noi suntem liniştiţi în acest final de sezon, de aceea presiunea va fi pe cei de la Tărlungeni, şi nu pe F.C.M. Eu zic că vom face un meci bun şi vom obţine un rezultat pozitiv în această partidă
– Aţi avut vreun moment emoţii cu menţinerea în Liga a III-a?
– Haideţi să fim serioşi. F.C.M. are un lot mult prea bun pentru a avea emoţii. În acest sezon am încercat să promovăm câţiva fotbalişti tineri şi de aceea au mai apărut rezultatele acelea nefavorabile. Oricum nu vom renunţa nici în sezonul viitor şi vom încerca să le oferim cât mai multe şanse jucătorilor tineri. De fapt, acesta este şi scopul. Să avem o formaţie cu o medie de vârstă mică şi care să aibă în alcătuire mai mulţi localnici.
– Aţi avut dezamăgiri pe parcursul campionatului?
– Normal. În fotbal nu pot ieşi toate aşa cum îţi doreşti. Cel mai mult mă deranjează atitudinea unora care se cred mari fotbalişti, dar care nu ajută foarte mult echipa. Dacă punem în balanţă reuşitele pe care aceştia le-au avut şi punctele care s-au pierdut pe mâna lor, o să vedeţi că ei sunt pe minus.
– Ce se va întâmpla cu aceşti jucători?
– Depinde de ei. Dacă vor continua să repete aceste greşeli, ne vor părăsi. Eu sunt adeptul disciplinei în sport, ori oamenii care nu se pot adapta la această cerinţă trebuie să plece. Avem timp suficient în pauza competiţională, în care urmează să punem toate lucrurile la punct.
– Vor fi schimbări majore în lot?
– Nu vă pot spune decât că vom încerca să continuăm procesul de întinerire a echipei. Cu siguranţă, vor apărea şi nume noi, dar e prematur să vorbim despre transferuri. Mai sunt două meciuri oficiale şi apoi vom pune la punct strategia pentru sezonul următor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Razie pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, în colaborare cu...

Percheziții la Bălteni, vizate centrele de fier vechi 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au ...

Săptămâna Siguranței Școlare pentru elevi ai Liceului Tehnologic „Spiru Haret” Târgoviște

S-a desfășurat o nouă activitate de prevenire a consumului...