Groapa de Gunoi de la Titu a fost închisă temporar, în urma unui control al Gărzii de Mediu şi a fost aplicată şi o amendă de 60.000 de lei.
Anunţul a fost făcut de Primăria Oraşului Titu: „ANUNŢ IMPORTANT: În urma controlului efectuat la Groapa de Gunoi de la Titu, de către Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Dâmboviţa, s-a dispus sistarea activităţii de depozitare a deşeurilor menajere în această locaţie, din cauza lipsei Autorizaţiei Integrate de Mediu. Astfel, toate autospecialele SUPERCOM vor fi direcţionate către Groapa de Gunoi de la Aninoasa, pentru a se descărca acolo deşeurile menajere de la populaţie şi persoane juridice.
Menţionăm că, programul de colectare al deşeurilor în oraşul Titu, rămâne acelaşi şi în perioada următoare.
Pe această cale, vă reamintim faptul că, autoritatea locală Titu, prin domnul primar Traian Niculae, îşi continuă în instanţă demersurile privind amplasarea în mod neautorizat a unei noi celule pentru depozitarea deşeurilor menajere în Titu, prin aceste demersuri urmărindu-se respectarea normelor de protecţie a mediului.”, acesta este anunţul.
Concret, vorbim despre un amplu control al Gărzii de Mediu Dâmboviţa care a sistat depozitarea deşeurilor în Celula 2 de la Titu. Motivul este unul foarte clar, nu a fost revizuită autorizaţia de mediu pentru Celula 2 şi se pare că acest lucru nu s-a putut face pentru că există un litigiu în instanţă între Primăria Titu şi Consiliulul Judeţean Dâmboviţa, privind proprietarul terenului pe care s-a realizat Celula 2.
„În urma unui control, am sistat depozitarea deşeurilor în Celula 2 de la Titu. S-a aplicat şi o amendă în valoare de 60.000 de lei. Nu a fost revizuită autorizaţia de mediu, mai clar, există autorizaţie de mediu pentru Celula 1, până la data de 31 decembrie 2021, dar având în vedere că a fost extinsă şi vorbim de Celula 2, autorizaţia de mediu ar fi trebuit să fie revizuită… „, ne-a declarat comisar şef Vlad Drugă, Garda de Mediu Damboviţa.
Menţionăm faptul că există autorizaţie de mediu pentru Celula 1 de la Titu, valabilă până la data de 31 decembrie 2021, dar aceasta a fost extinsă prin realizarea Celulei 2, iar autorizaţia de mediu trebuia revizuită. În zilele următoare, un amplu control va avea loc şi la Groapa de Gunoi Aninoasa.
Groapa de Gunoi de la Titu a fost închisă
Date: