
La scurt timp după alegerile locale din septembrie anul trecut, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că toate organizațiile al căror candidat nu a reușit să câștige mandatul de primar vor intra într-un amplu proces de reconstrucție.
Printre aceste organizații se numără și PSD Titu, acolo unde au avut loc alegeri interne:
„După cum spuneam, imediat după alegerile locale din septembrie anul trecut, organizațiile care nu au câștigat mandatele de primar vor intra într-un amplu proces de reconstrucție.
Am început cu PSD Titu, iar din această după-amiază, președintele organizației este Laurențiu Costache, un tânăr care va demonstra că lucrurile se pot schimba în bine în orașul său!
Așteptările sunt mari, mai ales că oamenii din Titu au nevoie de o alternativă care să răspundă nevoilor lor.
Succes noului președinte ales și echipei sale!
PSD Dâmbovița le este alături!”, a transmis președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.