Reţea specializată în skimming, destructurată.

Date:

DAMBOVITA GRUPARE INFRACTORI CARDURI ARESTATI

Membrii grupării clonau carduri şi retrăgeau fraudulos bani din România, Columbia şi Thailanda

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o grupare infracţională, specializată în skimming. Membrii grupării sunt suspectaţi că achiziţionau bilete de avion, electronice şi electro-casnice de pe internet, folosind datele de identificare ale unor carduri clonate sau efectuau retrageri de numerar din bancomate din România, Columbia şi Thailanda. În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Dâmboviţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, a fost probată activitatea infracţională a unei grupări specializate în comiterea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice. Gruparea, formată din doi tineri, de 25, respectiv de 28 de ani, ambii din municipiul Târgovişte, şi alţi trei, cu vârste cuprinse între 24 şi 26 de ani, din comuna Corneşti, se ocupau cu I montarea de dispozitive de tip skimming la ATM-urile situate pe raza municipiului Târgovişte, pentru obţinerea de I date bancare în mod fraudulos. I Membrii grupării sunt suspec- I taţi că achiziţionau de bilete de I avion şi bunuri, prin intermediul I internetului, folosind datele de identificare ale unor carduri emise de bănci din ţară şi străinătate, falsificau carduri bancare şi efectuau retrageri de numerar din bancomate, utilizând astfel de carduri, atât pe teritoriul României, cât şi în Columbia şi Thailanda. În cauză, poliţiştii au efectuat percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Dâmboviţa şi Galaţi, fiind conduşi la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Dâmboviţa, opt suspecţi. În urma percheziţiilor la domiciliile acestora, poliţiştii au descoperit aparatură de skimming şi de inscripţionare a cardurilor, car-duri blanc sau emise pe numele altor persoane, laptop-uri şi medii de stocare a datelor. De asemenea, au fost găsite electronice şi electrocasnice susceptibile a fi achiziţionate prin folosirea în mod fraudulos a cardurilor clonate, diferite sume de bani, documente şi 40 de grame de cannabis. Cinci dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în baza ordonanţei de reţinere emisă de către procuror, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, falsificare şi punerea în circulaţie a unui instrument de plată electronică, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată, efectuarea de operaţiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronic şi trafic de droguri de risc, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cei cinci membri ai grupării specializate în clonarea de cârduri, reţinuţi pentru 29 de zile
Cei cinci membri ai grupării specializate în criminalitate informatică, între care doi sunt salariaţi ai primăriei din comuna dâmboviţeană Corneşti, au fost reţinuţi pentru 29 de zile, iar alte trei persoane sunt cercetate în stare de libertate, prejudicul stabilit fiind de 100 de mii de euro. Primarul localităţii Corneşti spune că nimic din comportamentul celor doi angajaţi nu putea să arate cu ce se ocupau. Ei erau angajaţi de 4 şi 2 ani.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă să-şi petreacă următorii ani după gratii pentru constituire în grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, falsificare şi punerea în circulaţie a unui instrument de plată electronică, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată, efectuarea de operaţiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronic şi trafic de droguri de risc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accidente de circulație  în lanț, pe drumurile din Dâmbovița 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

CONTROALE ÎN LOCALITATEA BĂLTENI: Au fost verificate centrele de fier vechi

Ieri,  17 aprilie, peste 200 de polițiști din cadrul...

 Mesaje frauduloase concepute de atacatori, care vizează utilizatori din România în ultimul timp

 Vorbim despre tehnci pe care infractorii le reciclează sub...

 NOUA APLICAȚIE eDAC este folosită zi de zi în misiunile jandarmilor dâmbovițeni 

Un nou sistem digital de verificare a documentelor de...