Potrivit unui recent studiu Eurostat, 859.000 de români, adică 10% din populaţia aptă de muncă, lucrează cu fracţiune de normă. Dintre aceştia, 238.000 (27% din totalul angajaţilor cu normă redusă) se declară nemulţumiţi de formula lor actuală de angajare, dorindu-şi să petreacă mai mult timp la locul de muncă. Acest procent este apropiat de media europeană care, pentru anul 2014, a fost de 22%.
Totodată, studiul relevă faptul că din totalul angajaţilor cu normă redusă din România care şi-ar dori să lucreze mai mult decât o fac în prezent, cea mai mare parte o reprezintă bărbaţii (66%), acesta fiind cel mai ridicat procent din întreaga Uniune Europeană, cu o medie de doar 33%.
In ceea ce priveşte potenţialul adiţional al forţei de muncă, România numără 376.000 de persoane care ar putea să muncească însă nu-şi doresc acest lucru şi alte 3.000 de persoane care sunt dispuse să muncească, însă nu sunt disponibile imediat. Insumate, aceste două categorii de cetăţeni români apţi de muncă ar putea reprezenta un plus de 4,1% la numărul total de angajaţi în România.
La nivelul Uniunii sunt 44,1 milioane de angajaţi ce lucrează în regim de fracţiune de normă, dintre care 9,8 milioane şi-ar dori să lucreze mai mult decât o fac în prezent.
1 din 4 români angajaţi cu normă redusă şi-ar dori să muncească mai mult
Date: