La nivel național în România sunt recunoscute 900 de rezervații naturale și monumente ale naturii. Mai mult, ecoturismul este una dintre principalele forme de turism din țara noastră, ce promovează destinațiile în care natura și cultura ocupă un loc central.
De aceea, cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Rezervațiilor vă invităm să includeți în planurile voastre de vacanță din acest an una dintre rezervațiile naturale din țara noastră.
Dintre acestea amintim:
Rezervația Biosferei Delta Dunării – una dintre cele mai valoroase zone naturale din Europa, cu un habitat natural impresionant cu peste 300 de specii de păsări și peste 100 de specii de pești;
Rezervația naturală Gura Dobrogei – zonă deosebită din punct de vedere geologic și natural;
Cazanele Mari și Cazanele Mici – zonă geografică cu un peisaj unic, din defileul Dunării, caracterizat de stânci abrupte care străjuiesc apele impresionante ale fluviului;
Parcul Natural Retezat – Rezervație Naturală a Biosferei – cel mai mare parc natural din România, cu o faună și floră sălbatică spectaculoasă și un peisaj montan unic în țara noastră, caracterizat de creste alpine care depășesc 2000 de m, relief sculptural și numeroase lacuri glaciare, dintre care Lacul Bucura este cel mai mare. Parcul include rezervația științifică Gemenele;
Parcul Natural Apuseni – cu o suprafață de peste 75.000 hectare, este caracterizat de o frumusețe aparte dată de peisajul carstic. Aici se ascund peste 1500 de peșteri, trăiesc peste 1300 de specii de animale dintre care 150 protejate, iar bogăția floristică este reprezentată de peste 1550 de specii de plante, 100 protejate;
Rezervația naturală de zimbri Dragoș Vodă din Vânători Neamț – o zonă unică, în care puteți găsi animale pe cale de dispariție, precum: zimbrul, cerbul carpatin, cerbul lopătar, căpriorul, mistrețul, găinușa de munte.
Fie că alegeți una din rezervațiile naturale prezentate sau alta dintre cele 900, vă invităm în acest an să descoperiți România sălbatică și să admirați frumusețile naturale din țară noastră!