Persoanele interesate să se angajeze în Uniunea Europeană, prin reţeaua EUREs, au la dispoziţie oferte avantajoase în această perioadă.
Pentru Danemarca, de exemplu, se caută medic specialist psihiatru şi se oferă un salariu de 82.833 euro anual.
În Norvegia sunt căutaţi senior inginer mecanic pentru care se solicită studii superioare în domeniu, precum şi comunicarea în limba engleză fluent (scris şi vorbit), iar salariul este cuprins între 41.000 -82.000 euro brut/an; senior inginer electric, unde se cer studii superioare în domeniul electric, vechime de cel puţin 7 ani şi se oferă un salariu cuprins între 41.000 – 82.000 euro brut/an; ghid turistic pentru care se solicită studii superioare, comunicare în limba engleză, germană şi spaniolă, iar cunoşterea limbii franceze constituie un avantaj. Se oferă un salariu de aproximativ 2.000 de euro brut/ lună. Slovacia are oferte pentru medic stomatolog şi se solicită cunoşterea limbii maghiare; medic stomatolog pentru care se cer studii superioare de specialitate.
Malta are nevoie doar de programator senior cu studii superioare de specialitate şi limba engleză la nivel avansat.
Olanda se pare că are cea mai bogată ofertă. Se caută inginer mecanic şi se solicită disponibilitate pentru deplasări în străinătate pe perioade lungi şi cunoşterea limbii engleze; inginer de procese: master în ingineria chimică sau termodinamică; inginer mecanic utilaj tehnologic chimic: studii tehnice superioare de specialitate; inginer de proiect: studii tehnice superioare de specialitate; inginer construcţii civile şi industriale: studii tehnice superioare de specialitate; inginer de proces: diplomă în inginerie chimică; senior inginer în utilaj tehologic: studii tehnice superioare de specialitate.
Spania oferă post de senior CNC (maşini de alezat şi frezat strung) – se solicită calificare în domeniu şi 5 ani vechime. Salariul oferit este cuprins între 18.000- 24.000 euro brut/an.
Germania, care ne obişnuise în ultimul timp cu cereri în domeniul turismului, acum caută inginer software: experienţă în domeniu. Salariul oferit este 2.800 euro brut /lună.
Suedia este şi ea modestă în oferte, căutând doctor în nefrologie şi un reumatolog, fără a preciza nivelul de salarizare.
Belgia vine cu o cerere pentru inginer proiectatnt principal Anolog IC – diplomă master sau doctorat în inginerie electrică, cel puţin 2 ani experienţă în proiectare Analog IC, iar Lituania are posturi pentru mecanic aviaţie şi inginer aeronave.
129 de Iocuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
Date: