Din cauza vântului puternic, autorităţile au decis duminică să oprească telecabina, lăsând astfel 137 de turişti blocaţi în zona Babele.
O misiune de salvare a avut loc pentru a-i recupera pe cei blocaţi la peste 2200 de metri altitudine.
Condiţiile meteorologice nu au mai permis funcţionarea telecabinei. Turiştii au urcat la cabana Babele cu telecabina, însă din cauza vântului puternic aceasta nu mai poate circula, persoanele respective nemaiputându-se întoarce la Buşteni.
„Toţi turiştii vor fi coborâţi pe jos până la Postul Jandarmeriei Montane Peştera cu ajutorul jandarmilor şi salvamontiştilor, după care vor fi preluaţi cu mai multe microbuze şi autovehicule de la inspectoratele de jandarmi Dâmboviţa, Argeş şi Prahova şi transportaţi la Buşteni”, a declarat, purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmboviţa, maior Ciprian Vătăşelu.
Potrivit reprezentanţilor IJJ Dâmboviţa, primul apel al turiştilor rămaşi blocaţi la cabana Babele, pentru a semnala situaţia în care se află, a fost făcut prin sistemul unic 112, la ora 15,22.
În operaţiunea de sal-vareau fost implicaţi jandarmi din Prahova, Dâmboviţa şi Argeş care au acţionat cu şenilate, maşini de teren şi snowmobile. Au fost aduse inclusiv trei autobuze ale Jandarmeriei Moreni.
După o mobilizare exm-plară, forţele de ordine au reuşit să-i salveze pe turişti şi să-i coboare în siguranţă de pe crestele montane.
137 DE TURIŞTI BLOCAŢI LA BABELE
Date: