Date:

moreniÎn curtea Clubului Flacăra, în umbra generoasă a câtorva platani şi castani falnici, a fost inaugurată tabăra de sculptură „Vasile Blendea”. Alături de primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, şi cei cinci artişti – Jorge Mafu, Marius Viorel Ivanovici, George Tănase, Ilarion Voinea şi Lucian Tudorache, au participat la festivitatea de deschidere Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, vicepreşedintele Jean Marinescu, Ionuţ Lăţcaie, directorul Centrului Judeţean de Cultură, alţi invitaţi. Primarul Constantin Dinu a precizată că suportul financiar a fost asigurat, în proporţii egale, de autorităţile locale şi Consiliul Judeţean. Pe parcursul celor 20 de zile, cât va dura tabăra, sculptorii vor realiza cinci lucrări care vor intra în patrimoniul municipiului Moreni, urmând să fie amplasate în parcul aflat în curs de amenajare pe malul stâng al Cricovului. La rândul său, preşedintele Adrian Ţuţuianu a remarcat faptul că nu a mai fost de mult un asemenea eveniment în judeţ şi a precizat că astfel de tabere de creaţie vor fi organizate şi în viitor, în celelalte oraşe ale judeţului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...