162 de ani de statistică oficială în România

Date:

Luni s-au împlinit 162 de ani de când, prin Ordonanţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a luat naştere statistica oficială românească şi de asemenea, pe 11 iulie 2021, Institutul Naţional de Statistică celebrează „ziua statisticianului” .
De-a lungul timpului, statistica oficială -una dintre primele instituţii publice apărute în România după Unire şi totodată unul dintre cele mai vechi oficii statistice din Europa – a cunoscut evoluţii şi reorganizări, continuând să-şi păstreze statutul de principal instrument de cunoaştere şi evaluare a realităţilor ţării, şi care este în măsură să răspundă astăzi marilor provocări ale vieţii contemporane la nivelul celor mai avansate standarde internaţionale.
Producerea de statistici oficiale ca bunuri publice, azi, într-o lume global-izată, într-o economie a cunoaşterii, cu o explozie de informaţii, este o mare provocare, care se poate realiza doar cu consensul tuturor actorilor implicaţi: Sistemul Statistic European, Sistemul Statistic Naţional, statistica academică, guvernanţi, agenţi economici şi sociali, mass-media, comunicând şi promovând noul, găsind noi oportunităţi, menţinând la un standard ridicat gradul de încredere al utilizatorului în datele statistice.
Producerea şi diseminarea de date statistice relevante, corecte, credibile şi furnizarea lor la timp sunt rezultatul parteneriatului dintre Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmboviţa şi furnizorii de date primare, reprezentând pe toţi actorii economici şi sociali din judeţ în dubla lor ipostază, de pe de o parte, de furnizori de date primare şi pe de altă parte de utilizatori şi beneficiari ai datelor statistice finale din judeţul Dâmboviţa.
În spatele cifrelor se află statisticienii, care cu perseverenţă, profesionalism şi loialitate faţă de instituţia din care fac parte depun toate eforturile pentru a produce şi disemina indicatori statistici credibili şi de calitate tuturor utilizatorilor.
Munca statisticianului lasă în urmă „fotografii istorice” ale timpului, materializate într-o imensitate de cifre grăitoare pentru cine ştie şi vrea să le folosească în mersul înainte. Astăzi profesia de statistician presupune o strânsă colaborare cu informaticianul datorită metodelor moderne de culegere şi prelucrare a datelor cât şi a volumului mare de cifre şi a numeroaselor domenii în care se produc „statistici”.
La acest moment aniversar, un gând bun şi recunoaştere tuturor statisticienilor precum şi mulţumirile noastre colaboratorilor, specialiştilor din celelalte instituţii de sinteză din judeţ, raportorilor de date, fără de care munca noastră nu ar fi posibilă, reprezentanţilor mass-media prin intermediul cărora multe din informaţiile statistice ajung la publicul larg – se precizează în comunicatul Direcţiei Judeţene de Statistică Dâmboviţa .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...

Tânăr prins conducând fără permis valid pe drumurile din Dâmbovița

Polițiștii Serviciului Rutier Dâmbovița au prins un tânăr de...