19,18 – PROCENTUL DE PROMOVABILITATE LA CEA DE A DOUA SESIUNE A BACALAUREATULUI

Date:

eleviVineri a avut loc ultima probă a celei de a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat. În funcţie de specializarea şi profilul absolvit, candidaţii au putut alege una dintre următoarele discipline: anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană, biologie vegetală şi animală, chimie, economie, fizică, filosofie, geografie, informatică, logică, argumentare şi comunicare, psihologie şi sociologie.
Ieri au fost afişate rezultatele finale. Din cei 1977 candidaţi prezenţi, au reuşit să ia Bacalaureatul doar 379. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Anton, procentul de promovabilitate al acestei a doua sesiuni este de 19,18%. Candidaţii care provin din promoţia curentă reprezintă 20,21%, iar cei din promoţiile anterioare – 17,31%. 303 candidaţi au obţinut medii între 5-5,99, fiind deci foarte aproape de a lua examenul de maturitate. Din totalul elevilor prezenţi la probe, 9 au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă şi fraudă.
Toţi aceşti elevi eliminaţi nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului, respectiv iunie – iulie 2014 şi august – septembrie 2014.
Aşa cum precizam mai înainte, rezultatele au fost afişate ieri, iar contestaţiile au putut fi depuse, în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 -16:00. Soluţionarea contestaţiilor este programată în zilele de 3 şi 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice joi, 5 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...